
Secretarul de stat Andrei Baciu, pe coperta Times of Africa: „România este un exemplu regional pozitiv”
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, a apărut pe coperta celei mai recente ediţii a Times of Africa.
În cadrul articolului, secretarul de stat a vorbit despre impactul pe care pandemia de COVID-19 l-a avut asupra României, dar și despre măsurile pe care autoritățile de la București le-au luat pentru a limita răspândirea virusului. Baciu a mai vorbit și despre campania de vaccinare derulată de România, pe care a numit-o „un exemplu direct de bune practici în regiune”.
„România este un exemplu regional pozitiv al modului în care, luând măsuri cuprinzătoare, coordonate și în timp util, poate fi gestionată această urgență fără precedent. În pofida faptului că această pandemie nu este lipsită de provocări atât pentru autoritățile naționale, cât și pentru societate, România s-a descurcat foarte bine, dovedindu-și capacitatea instituțională de gestionare a crizelor, solidaritatea comunității și foarte importantă, devotamentul eroic al lucrătorilor din domeniul sănătății români și conducerea puternică a Președintelui român”, a spus secretarul de stat pentru Times of Africa.

Un alt subiect abordat în cadrul articolului este răspunsul României la valul de dezinformare privind COVID-19. În acest sens, vicepreședintele CNCAV a afirmat că un factor-cheie în campania de comunicare lansată a fost clădirea încrederii publicului în stat.
În ceea ce privește dezinformarea, Andrei Baciu a punctat: „Am reușit să depășim barierele dezinformării și ezitarea profundă și înrădăcinată față de vaccinare și să implementăm o campanie de vaccinare de succes comunicând intens și transparent despre procedurile de implementare a campaniei de vaccinare”.
Medicul a postat și pe pagina sa personală de Facebook articolul, precizând că campania de vaccinare pe continentul african trebuie să avanseze, dar și că „România este implicată, atât împreună cu celelalte state membre Europene sub egida – «Team Europe», cât s̗i prin demersuri individuale, în eforturi umanitare de sprijinire a celorlalte nat̗iuni care au nevoie de vaccinuri”.
Articole asemănătoare
Interviu NYTimes cu spionul KGB din spatele celui mai mare fake news din istorie
Burtierele România TV despre ”torționarii COVID” și ”neomarxiști”, pe masa CNA. Sesizarea, trimisă de ActiveWatch
Utilizatorii de iOS nu se mai pot înregistra direct pe Netflix
Ambasada SUA în România: „În încercarea de a fura informații despre dezvoltarea unui vaccin, grupul rusesc «APT29» a atacat surse guvernamentale”
Piața de NFT-uri scade considerabil. Vânzările s-au micșorat cu peste 90%