
Rusia acuză de „dezinformare” un jurnalist și membru al grupului Pussy Riot
Pyotr Verzilov, jurnalist și membru al grupului de activism politic Pussy Riot, a fost pus sub acuzare de Rusia pentru că ar fi răspândit „dezinformări” despre armata rusă.
Potrivit mai multor rapoarte Telegram, citate de Meduza, acuzațiile au fost formulate în legătură cu postări pe care Verzilov le-a făcut pe platforme de socializare precum Twitter și Instagram.
Explicația oficială a investigatorilor este că, în aprilie, jurnalistul a postat despre masacrul de la Bucha și despre o metodă de tortură folosită de armata rusă asupra civililor ucraineni în orașul din apropierea capitalei țării, Kiev.
Acum, Verzilov este dat în urmărire internațională, deoarece a fost arestat în contumacie.
Nu este prima dată când jurnalistul a fost vizat de autoritățile ruse. În 2020, el a fost condamnat la 15 zile de închisoare pentru „huliganism minor”, după ce a fost reținut și interogat în legătură cu protestele care au avut loc la Moscova, în vara anului 2019.
Chiar dacă anchetatorii l-au numit pe Verzilov drept organizator al „revoltelor” care au avut loc la sfârșitul lunii iunie 2019, el a rămas martor și nu a fost acuzat pentru aceste relatări. În schimb, el a petrecut 15 zile în spatele gratiilor după ce a fost atacat de un provocator imediat după ce a fost eliberat de la interogatoriu.
În 2021, numele lui Pyotr Verzilov a apărut pe o listă internațională de persoane căutate. Oficial, el este acuzat că a evitat să declare că deține și cetățenie canadiană.
Articole asemănătoare
ByteDance, compania care deține TikTok, în discuții pentru o licență bancară în Singapore
Anthropic, Google, Microsoft și OpenAI formează un grup pentru siguranța programelor AI
Facebook testează modalități de control mai mare asupra News Feed-ului
Asimptomaticii Covid-19 pot fi detectați cu un tușit prin smartphone
Președintele Braziliei, dat în judecată de jurnaliști pentru că și-a dat masca jos, deși știa că este infectat cu coronavirus