Reels, tot mai popular pe Facebook și Instagram. Formatul a generat venituri similare cu TikTok
Meta pare să fii convins atât utilizatorii, cât și agenții de publicitate să folosească Reels tot mai mult. Formatul pentru videoclipuri scurte, copiat după modelul TikTok, a fost implementate de companie pe Facebook și Instagram, începând cu 2020. Acum, Reels reușește să aducă Meta profituri semnificative și să țină utilizatorii interesați.
Unul dintre cele mai importante unități de măsură ce vorbesc despre creșterea în popularitate a Reels este chiar numărul de redări pe care clipurile din acest format le înregistrează. Conform Reuters, zilnic se acumulează peste 200 de miliarde de redări – în creștere față de toamna anului trecut, când Reels reușea să atingă doar 140 de miliarde.
Asta înseamnă că utilizatorii sunt dispuși să consume mai mult conținut Reels, iar acest lucru îi motivează pe agenții publicitari să investească în ad-uri pentru acest format. Fapt oglindit destul de clar în veniturile anuale generate de Reels. Conform datelor Meta, citate de Variety, serviciul a adus companiei 10 miliarde de dolari (o creștere semnificativă de la cele trei miliarde strânse în toamna lui 2022).
Rolul Meta în piața publicității online este incontestabil, tocmai de asta Reels reușește să performeze financiar. De fapt, acest format al Meta este cel puțin la fel de profitabil ca TikTok. În 2022, compania chineză a reușit să strângă aproape 10 miliarde din reclame online la nivel global. Pe hârtie, Reels a reușit să atingă succesul TikTok.
Diferența apare, însă, când vine vorba de timpul petrecut de utilizatori pe platformele de social media. TikTok este în continuare pe primul loc, cu o medie de 55 de minute per utilizator. Instagram se situează, de-abia, pe locul 5, cu o medie de 30 de minute. Datele sunt furnizate de Insider Intelligence și se referă doar la utilizatorii din SUA, însă acolo sunt și cele mai mari piețe pentru aceste companii, deci relevanța este poate chiar mai mare decât o medie globală.
Cu toate acestea, creșterea Reels este clară. Meta nu dă semne că se va opri, iar agenții de publicitate și utilizatorii par să fie dispuși să folosească formatul tot mai mult. Asul din mâneca lui Mark Zuckerberg este statutul de colos din industria ad-urilor. Asta și faptul că Meta reușește să copieze funcții ale altor platforme de socializare (de la Reels, până la Stories) și să le transforme în ceva esențiale pentru aplicațiile sale.
Threads are șansa să rivalizeze serios cu Twitter (scuzați-mă, acum e X) dacă va reuși să convingă brandurile și agenții publicitari că platforma este cea mai bună alternativă la tot haosul generat de Elon Musk. Reușita pare destul de îndepărtată, dar sentimente similare au fost spuse și în 2020 când nimeni nu s-a arătat entuziasmat cu privire la Reels.
Articole asemănătoare
Discursurile instigatoare la ură din online au crescut cu 38% de la începutul pandemiei
Twitter susține că zeci de mii de conturi false distribuie propaganda Partidului Comunist Chinez
China a interzis difuzarea BBC după ce Anglia a retras licența unei televiziuni susținute de Beijing
Giorgia Meloni câștigă un nou proces împotriva unui jurnalist
Ce se întâmplă dacă nu accepți noua politică de confidențialitate a WhatsApp?