Reacțiile la lista AUR sau de ce manifestările extremiste nu trebuie ignorate

În ultimele aproape 24 de ore, de când AUR a lansat pe Facebook lista neagră a presei, mai multe instituții media din România au reacționat la atacul direct al unui partid parlamentar la adresa unuia dintre pilonii democrației – MediaStandard a scris mai multe despre motivul pentru care AUR este un partid de extremă-dreapta AICI.

Prima care a reacționat este și instituția media care a ”inspirat” întreg demersul AUR: G4Media. Atât Cristian Pantazi, cât și Dan Tăpălagă au tratat subiectul, explicând că motivul pentru care au fost vizați de acțiunea partidului condus de Simion și Târziu este atribuirea etichetei de „partid extremist”. În spatele acestei decizii editoriale au stat mai multe acțiuni ale AUR, precum minimizarea importanței studierii Holocaustului, protestul de la Parlament, simpatiile legionare ale ”președintelui de onoare” proaspăt-numit, dar și altele.

„Răspunsul liderilor AUR este o incitare la ură pur sânge împotriva G4Media.ro, fără argumente, un îndemn la linșaj public. George Simion și Claudiu Târziu nu pot explica de ce G4Media.ro este «cel mai toxic și fals organ de presă» (…) Liderii AUR atacă, după Parlament, o altă instituție-cheie în orice democrație: presa. Ca orice partid fascist care se hrănește din răspândirea urii și a neîncrederii în tot și în toate, AUR are și el nevoie de dușmani reali sau imaginari cu care să se războiască în permanență”, se arată și în articolul semnat de jurnalistul Dan Tăpălagă.

Linia generală a celor două articole (dar nu singurele) pe care G4Media le-a publicat pe acest subiect este că demersul AUR este profund condamnabil și subliniază linia extremistă a formațiunii politice. În fapt, Tăpălagă amintește de cele 14 trăsături ale unui partid fascist pe care Umberto Eco le-a identificat, dar și că AUR bifează multe dintre acestea, precum „numărul 7: Obsesia pentru complot. «Astfel, la rădăcina psihologiei fasciste se află obsesia pentru un complot, eventual unul internațional. Adepții trebuie să se simtă asediați», explică Eco”. 

Doar începutul?

HotNews, pe de altă parte, a ridicat la fileu o întrebare pertinentă într-o discuție cu Simion și Târziu, cei doi lideri ai AUR. „Ce urmează după acest demers? Va picheta AUR sediile redacțiilor de pe lista toxică?”.

Deși AUR a respins posibilitatea unei mobilizări a susținătorilor în sediile instituțiilor media pe care le urăsc, un astfel de scenariu nu ar fi o surpriză. S-a întâmplat chiar recent, când mai mulți adepți britanici ai teoriilor conspirației au încercat să picheteze sediul BBC – numai că au ajuns la adresa greșită. Și AUR a făcut ceva similar (nu la adresa mass-media, ce-i drept), când simpatizanți ai partidului și ai organizației neo-legionare Noua Dreaptă au luat cu asalt sediul Primăriei Timișoara și au făcut remarci șoviniste.

Dat fiind faptul că AUR nu numai că nu se sfiește de manifestări extremiste, dar nici nu conștientizează de ce este etichetat astfel (Claudiu Tîrziu a spus, în dialogul cu HotNews: „Nu considerați că faceți un demers periculos dvs ziariștii să etichetați un partid drept fascist, legionar, extremist, xenofob, antisemit un partid parlamentar?”), viitoare incitări la violență nu ar fi o surpriză. De fapt, acesta este și motivul pentru care demersul AUR nu trebuie trecut cu vederea.

„Atitudinea este extrem periculoasă”

Tot HotNews a stat de vorbă cu Președintele Centrului de Jurnalism Independent, Ioana Avădani, care a declarat că demersul AUR nu este singular în România, dar că „povestea listelor negre este lungă, tristă și întodeauna s-a sfârșit prost și cu autorii listei, și cu membrii listei și cu cei care făceau contraliste”. 

„Atitudinea este extrem periculoasă pentru că în pofida atacurilor aparent de liniștitoare ale liderilor AUR că nu au o problemă cu presa în general, ci doar cu un anumit organ de presă, discursul este anti-mediatic. Acum câteva zile a ajuns la mine un filmuleț în care, în cadrul unei manifestări AUR se cerea moartea jurnaliștilor”, a mai afirmat Ioana Avădani.

Potențialul pericol pe care discursul anti-media al AUR îl reprezintă a fost remarcat și de premierul Nicolae Ciucă, care a criticat în termeni duri demersul: ”Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor. Libertatea de exprimare și liberul acces la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept”.

Ca o completare la declarația premierului, Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat comisiilor parlamentare avizate să ia măsuri pentru a prevenii viitoare derapaje, catalogând demersul AUR drept „o încercare de intimidare a jurnaliștilor”.

Cum reacționează societatea civilă?

Dezamăgitor este însă reacția societății civile, relevată prin preferințele politice. Joi, a doua zi după ce AUR a început o adevărată campanie de public shaming a presei, INSCOP a publicat un sondaj de opinie care arată că AUR este în topul preferințelor românilor. Cu un procent de aproximativ 20%, partidul lui Simion se plasează pe a doua poziție, după PSD, dar înaintea PNL.

Sigur, nu se poate spune că acțiunea de ieri are un impact direct asupra rezultatului sondajului, însă AUR nu este la primul derapaj public grav. Cele 20 de procente pe care Alianța pentru Unirea Românilor arată că o bună parte din cetățenii care intenționează să voteze se regăsesc în mesajele și acțiunile AUR.

Nu sunt singurele declarații privind atacul AUR la adresa presei, însă cele prezentate mai sus relevă cel mai bine gravitatea situației – pe care liderii formațiunii politice par că încă nu o conștientizează. Deși toleranța reprezintă una dintre valorile fundamentale ale unei democrații europene, astfel de manifestări extremiste trebuie condamnate public răspicat, putând să reprezinte un pericol pentru societatea liberă. Condamnarea lor subliniază caracterul toxic pe care îl au pentru democrație și descurajează perpetuarea unor atitudini deviante, precum rasismul, homofobia, șovinismul, xenofobia.

Karl Popper remarca, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, că „dacă extindem toleranță nelimitată chiar și asupra celor care sunt intoleranți, dacă nu suntem pregătiți să apărăm o societate tolerantă împotriva atacului intoleranților, atunci toleranții vor fi distruși, iar toleranța cu ei”. Desigur, Popper nu își dorea eradicarea oricărei idei intolerante din fașă – așa cum și el spunea în The Open Society and Its Enemies – atât timp cât „le putem contracara prin argumente raționale și le putem ține sub control de către opinia publică, suprimarea ar fi cu siguranță neînțeleaptă”. AUR, prin poziția de partid parlamentar, are dreptul la o a doua șansă, însă doar dacă va înțelege și va dovedi că a lăsat viziunile extremiste deoparte.