Raport ONU: Forțele israeliene au ucis-o pe jurnalista Shireen Abu Akleh „fără justificare”
Un nou raport al Comisiei internaționale independente de anchetă a ONU privind teritoriile palestiniene ocupate a constatat că forțele israeliene au folosit „forța letală fără justificare” în cazul uciderii jurnalistei Al Jazeera Shireen Abu Akleh în Cisiordania ocupată.
În timp ce acoperea un raid militar israelian în tabăra de refugiați Jenin din Cisiordania ocupată în mai 2022, Shireen Abu Akleh a fost împușcată în cap. Ulterior, ea a murit la spital.
Acum, organismul ONU a concluzionat că forțele israeliene au folosit forța letală fără justificare, încălcând „dreptul ei la viață” și vizând jurnaliști identificabili. În momentul incidentului, Abu Akleh purta haine care o identificau cu ușurință ca jurnalistă, chiar și de la distanță: vesta și casca de culoare albastră pe care era inscripționat PRESS cu litere albe, conform Al Jazeera.
„Uciderea lui Shireen Abu Akleh în Jenin este un rezultat direct al militarizării de către Israel a operațiunilor de aplicare a legii în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est”, a declarat Navi Pillay, președintele Comisiei.
Mai mult, Pillay subliniază că această ucidere face parte din forța excesivă și disproporționată folosită de forțele de securitate israeliene în aceste operațiuni.
„Acesta a fost, de asemenea, un atac împotriva jurnaliștilor, care au fost cu toții identificabili în mod clar, ceea ce reprezintă un model recurent identificat de Comisie”, conchide președintele Comisiei.
Cum ar putea fi rezolvată situația din Gaza
Raportul, care a fost finalizat înainte de escaladarea conflictului Hamas-Israel, vine și cu recomandări privind la modul în care tensiunile ar putea fi suprimate.
Corpul Organizației Națiunilor Unite recomandă „respectarea strictă a dreptului internațional în toate teritoriile palestiniene ocupate și în Israel”, precum și adresarea problemelor de fond: ocuparea teritoriilor palestiniene și permiterea popurului palestinian de a-și exercita drepturile.
Statul Israel, vinovat de mai multe crime de război
Mai mult, blocarea intrării proviziilor de mâncare și medicamente în Gaza reprezintă o violare a dreptului internațional și că politicile israeliene privind regiunea sunt inseparabile de o ocupație pe care Tel Avivul pare că „nu are nicio intenție” în a o opri.
Raportul descrie și situația din Cisiordania, unde Israel folosește metode evident diferite în comportamentul față de demonstranți, „cele mai dure și adesea letale răspunsuri” fiind aplicate populației din Cisiordania ocupată și din Ierusalimul de Vest.
Ceea ce este și mai interesant este faptul că, deși raportul recunoaște că Hamas a comis o crimă de război atunci când a lansat anterior rachete asupra așezărilor israeliene – nu uitați, raportul a fost încheiat înainte de evenimentele actuale -, atacurile israeliene din Gaza nu au fost „proporționale cu avantajul militar” și au constituit, de asemenea, o crimă de război.
Articole asemănătoare
Primele pagini ale presei britanice: între discursul istoric al Reginei și internarea premierului Boris Johnson
Noutăți în inteligența artificială din medicină: algoritmi, senzori, roboți terapeutici
Facebook ia în calcul o schimbare majoră la una din aplicațiile de mesagerie
Facebook a identificat o nouă campanie de influențare la nivel politic în Statele Unite. Rusia, principala suspectă
Mai mulți jurnaliști au murit în Mexic decât în războiul din Ucraina. Alți doi lucrători media, uciși în plină stradă