
ONU finanțează prima redacție de știri formată exclusiv din femei din Somalia
O redacție formată exclusiv din femei și susținută de ONU și-a lansat activitatea în Somalia. Țara africană este cunoscută pentru modul în care femeile sunt văzute în societate, ele fiind de multe ori excluse sau abuzate în industria media.
Proiectul-pilot finanțat de Organizația Națiunilor Unite, care se desfășoară pe parcursul unui an, oferă ocazia participantelor să vorbească despre subiecte de multe ori ignorate de către presa mainstream și public. Printre temele despre care redacția Bilan va scrie se numără violenţa de gen, rolul femeilor în politică și femei în funcții de conducere, conform Paginademedia.ro.
Producătoarea Nasrin Mohamed Ahmed va conduce redacția, a cărei activitate va fi desfășurată din sediul Dalsan Media Group, aflată în capitala Somaliei, Mogadiscio. Deocamdată, șase persoane participă la proiect.
„Bărbaţii cred că ar trebui să intri, să citeşti ştirile şi să mergi acasă”, a spus Nasrin Mohamed Ahmed pentru cotidianul britanic The Guardian, adăugând că proiectul își propune să pună la încercare „mentalitatea societăţii conform căreia femeile ar trebui să stea acasă”.
„Cea mai mare provocare cu care se confruntă femeile jurnaliste din Somalia este abuzul, în special din partea jurnaliştilor bărbaţi. Se oferă să te ajute, dar numai dacă le oferi ceva în schimb”, a adăugat şi Fathi Mohamed Ahmed, redactor-şef adjunct.
Articole asemănătoare
Date îngrijorătoare: doar 12% din români au verificat informațiile citite pe internet
Directorul Institutului de Politici Publice cere înregistrările convorbirilor radio dintre jandarmi, din 10 august
Dacă Facebook nu le vrea, paginile asociate cu PSD au migrat… pe rețeaua de socializare a Rusiei
Donald Trump, atac direct la adresa Google. Afirmații grave
Klaus Iohannis, reacție pe Facebook în urma violențelor din Piața Victoriei