Propagandă ieftină, veche de când lumea: petiția unor ”oameni de știință” care nu cred în încălzirea globală EXCLUSIV

Dimensiunile reale ale fake media sunt greu de imaginat – însă de fiecare dată când dau peste vreun site dubios sau o postare care mă face să râd și să plâng în același timp, îmi dau seama că realitatea este alta: pe de o parte că sursele veridice sunt din ce în ce mai predispuse căderii în umbra manipulărilor, iar pe de alta că oamenii ar crede orice, dacă se suprapune setului propriu de valori.

Așadar, în dimineața asta am dat peste o postare care mi-a atras din prima atenția. Pagina de Facebook ”Sănătate Spirituală” a distribuit un articol intitulat ”Peste 31.000 de oameni de știință spun că încălzirea globală este o minciună”. Deliciul este, însă, comentariul cu care venea materialul: ”Globalistii castiga sume uriase de bani de pe urma acestei minciuni! Daca globalistilor le-ar pasa cu adevarat de Pamant, atunci ar prezenta public tehnologiile de generare a energiei gratuite”. E dificil de înțeles de ce există folosirea suprasaturată a temernului de ”globalist” atunci când vine vorba despre niște îngrijorări ale umanității, precum viața planetei, drepturile animalelor sau ale oamenilor și așa mai departe.

Globalistii castiga sume uriase de bani de pe urma acestei minciuni! Daca globalistilor le-ar pasa cu adevarat de…

Gepostet von Sănătate Spirituală am Donnerstag, 11. Oktober 2018

Materialul începe prin a susține că ”31.000 de oameni de știință s-au unit împotriva agendei politice a încălzirii globale”, din care ”9 000 de cercetători cu doctorate”. Termenul de ”om de știință” este unul greu de interpretat – pentru a dobândi această titulatură, este necesară o diplomă de licență. În continuare, în multe cuvinte, se explică că fenomenul global warming este un hoax, o manevră prin care ”elita” să facă mai mulți bani.

Se aduce aminte despre Frederick Seitz, ”președinte al Academiei de Științe a SUA”. În realitate, Seitz a condus Academia Națională în perioada 1962-1969 și a murit în urmă cu zece ani, pe 2 martie. El a fost unul dintre contributorii Petiției Oregon, inițiată de Arthur B. Robinson, președintele Institutului Oregon de Știință și Medicină – un grup independent de cercetare. Despre acesta din urmă trebuie să mai știți că a candidat de patru ori pentru o poziție în Congres, din partea republicanilor din Oregon.

Petiția pe care am amintit-o a fost pusă în circulație în anul 1997, iar apoi în 2007. Aceasta cere în mod explicit renunțarea la orice pact privind încălzirea globală, însă textul original – spre deosebire de articolul de la care am plecat – nu menționează ”un pseudo-război”, ci doar spune că ”nu există vreo dovadă științifică convingătoare că emiterea de dioxid de carbon, methan sau a altor gaze cu efect de seră cauzează sau va cauza, în viitorul apropiat, încălzirea catastrofă a atmosferei Pământului și distrugerea climatului planetei”. Așadar, există posibilitatea ca parte din semnatarii acestei petiții nici să nu creadă într-o conspirație la nivel mondial. 

Dacă verifică site-ul Petitionproject.org, la secțiunea ”Calificări ale semnatarilor”, observăm că doar o mică fracție dintre aceștia (3,805) sunt specializați în studiul mediului și al atmosferei, cei mai mulți fiind însă din inginerie (10,102) și fizică aerospațială (5,812).

Articolul citat la început a fost publicat pe un site Departamentul de Investigații România (DIR). Aflăm imediat și despre ce este vorba, din descrierea paginii web: ”conspirații, mistere, paranormal, extratereștri, istoria omenirii, energie liberă, spiritualitate și știință”. Iar conținutul este din abundență! ”Legile lui Zamolxe”, ”Cumpararea cartelelor prepay cu buletinul este declarata neconstitutionala de CCR ! Legile Big Brother din Romania au fost „dinamitate” ! Ele au fost sustinute de SRI si DNA !”, ”Manipularea „redefinirea familiei” sau ”Planurile criminale ale masonilor pentru a reduce populaţia globului”  sunt doar câteva dintre titlutile regăsite pe acest site.

Mediastandard.ro vă recomandă să evitați acest site și să încercați să vă verificați sursa întotdeauna, în special când apar astfel de cifre.

2 Comentarii

  1. Prinsi cu minciuna: climatologii au falsificat datele despre incalzirea globala

    Un studiu condus de cei mai renumiti climatologi ai lumii, studiu cu privire la situatia ghetarilor himalayeni in care se afirma ca acestia vor disparea in maxim 25 de ani din cauza incalzirii globale, s-a dovedit o minciuna grosolana, menita sa induca deliberat in eroare, anunta ziaristii britanici de la DailyMail.

    Anuntul alarmist si dejucarea acestuia se dovedeste o noua
    lovitura pentru credibilitatea Intergovernmental Panel on Climate
    Change (IPCC) din cadrul Natiunilor Unite, si a oamenilor de
    stiinta care servesc interesele acestei organizatii. Mai mult,
    aceiasi „experti”afirma astazi ca studiul publicat in urma cu doi
    ani nu are la baza decat informatii publicate in revista de
    specialitate „New Magazine” in anul 1990. In plus, Syed Hasnain, un
    obscur om de stiinta indian, confirma ca a fost contactat de
    ziaristii de la New magazine, dar ca informatiile pe care le-a
    oferit nu erau mai mult decat simple speculatii iar cei care l-au
    intervievat stiau acest lucru. Acest scandal vine la scurta vreme
    dupa celebrul „Climategate”, caz in care mai multi oamenii de
    stiinta de la Universitatea East Anglia au recunoscut ca au
    manipulat date climatice si geologice pentru a sustine ideea unei
    incalziri globale datorate actiunii omului.

    „Nu este de mirare ca IPCC si-a pierdut o mare parte a
    credibilitatii. Increderea guvernelor este si ea pe cale de
    disparitie, asa cum o arata summitul recent de la Copenhaga”,
    sustine Dr. Benny Peiser, membru al Global Warming Policy
    Foundation.

    Conform ultimelor informatii, ghetarii himalayeni nu pot disparea
    in 25 de ani ci in cateva sute de ani, si asta pentru ca, in cel
    mai rapid caz de topire, un ghetar ar pierde 2, maxim 3, straturi
    pe an; iar un ghetar are cateva sute de astfel de straturi.

    SURSA: https://www.descopera.ro/dnews/5364572-prinsi-cu-minciuna-climatologii-au-falsificat-datele-despre-incalzirea-globala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *