
Petiția anti-PSD lansată de mai mulți români stabiliți în Danemarca capătă amploare
Petiția formulată de mai mulți români stabiliți în Danemarca, prin care li se cere social-democraților danezi să propună excluderea PSD din familia politică europeană, întrucât ”distruge încrederea în democraţia socială din întreaga Europa”, capătă amploare.
După ce 61.000 de oameni au semnat inițiativa și cererea de excludere a formațiunii politice conduse de Liviu Dragnea a fost înaintată de către social-democrații danezi, autorii demersului şi-au propus să mai facă un pas: să fie tradusă în mai multe limbi, conform Digi24.ro.
„Avem vești bune: răspunsul a fost unul favorabil. Pe scurt, reprezentanții danezi au deschis o anchetă de investigație dacă Partidul Social Democrat din România mai respectă statutul PES. Politicieni danezi vor lua poziție publică în favoarea inițiativei noastre. Ce facem în continuare? Am decis să ducem demersul nostru mai departe. Așa că am tradus scrisoarea în italiană, spaniolă, portugheză, franceză, germană și suedeză și dorim să contactăm partidele de orientare social-democrată din țările respective cu aceeași cerere. Cu cât mai multe partide social-democrate europene susțin inițiativa noastră cu atât este mai mare șansa ca PSD să fie suspendat sau exclus”, se arată pe pagina petiției.
Articole asemănătoare
Trump dă CNN în judecată. Acuză postul TV de defăimare și cere despăgubiri de 475 de milioane de dolari
Averile a sute de lideri mondiali au fost expuse în cea mai mare scurgere de date financiare din istorie
Fenomen îngrijorător: identitățile jurnaliștilor sunt falsificate pentru a publica dezinformări
UE creează o echipă de specialiști care să ajute Ucraina să lupte împotriva atacurilor cibernetice
Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale TVR și SRR. Doina Gradea și Georgică Severin, demiși