Petiția anti-PSD lansată de mai mulți români stabiliți în Danemarca capătă amploare
Petiția formulată de mai mulți români stabiliți în Danemarca, prin care li se cere social-democraților danezi să propună excluderea PSD din familia politică europeană, întrucât ”distruge încrederea în democraţia socială din întreaga Europa”, capătă amploare.
După ce 61.000 de oameni au semnat inițiativa și cererea de excludere a formațiunii politice conduse de Liviu Dragnea a fost înaintată de către social-democrații danezi, autorii demersului şi-au propus să mai facă un pas: să fie tradusă în mai multe limbi, conform Digi24.ro.
„Avem vești bune: răspunsul a fost unul favorabil. Pe scurt, reprezentanții danezi au deschis o anchetă de investigație dacă Partidul Social Democrat din România mai respectă statutul PES. Politicieni danezi vor lua poziție publică în favoarea inițiativei noastre. Ce facem în continuare? Am decis să ducem demersul nostru mai departe. Așa că am tradus scrisoarea în italiană, spaniolă, portugheză, franceză, germană și suedeză și dorim să contactăm partidele de orientare social-democrată din țările respective cu aceeași cerere. Cu cât mai multe partide social-democrate europene susțin inițiativa noastră cu atât este mai mare șansa ca PSD să fie suspendat sau exclus”, se arată pe pagina petiției.

Articole asemănătoare
Sectorul publicitar se pregătește pentru eventualitatea interzicerii TikTok în SUA
Cum se protejează Shorts și Reels de TikTok
Parlamentul European se arată îngrijorat de starea presei
Ce recomandă Facebook pentru ca România să aibă o campanie pentru parlamentare fără incidente
Carantinarea libertății presei. Două treimi din statele lumii au folosit pandemia pentru a restricționa activitatea jurnaliștilor