Cum a murit un copil bolnav de gripă din cauza sfaturilor date pe un grup anti-vaccin de pe Facebook
Un copil din statul american California a murit, ca urmare a sfaturilor primite de mama sa pe un grup de pe Facebook anti-vaccin.
Băiatul, în vârstă de 4 ani, era bolnav de gripă iar mama acestuia a întrebat pe un grup de pe rețeaua de socializare ce ar trebui să facă. Femeia notează, în postarea ei, că medicul a prescris pentru toată lumea din casă un medicament antiviral, în contextul în care doi dintre cei patru copii erau bolnavi, informează CNBC.
Mama copiilor a mai precizat că, deși nu a luat tratamentul prescris de cadrul medical, le dădea celor mici leacuri naturale – ulei de mentă, vitamina C și lavanda, care nu au niciun efect asupra gripei. Din cele 45 de comentarii, cât a strâns postarea, niciunul nu îi sugera femeii să caute atenție medicală.
În cele din urmă, copilul a fost spitalizat și a murit patru zile mai târziu.
„Aceasta este o tragedie, iar gândurile noastre sunt cu familia lui și cu cei dragi. Nu dorim dezinformarea privind vaccinul pe Facebook, motiv pentru care lucrăm din greu pentru a reduce fenomenul peste tot pe platformă, inclusiv în grupuri private”, a spus un reprezentant al Facebook, conform sursei citate.
Totuși, compania lui Mark Zuckerberg a renunțat să interzică grupurile anti-vaccin, invocând o neliniște de a fi ”arbitrul adevărului”.

Articole asemănătoare
Facebook nu vrea să-i notifice pe cei 533 de milioane de utilizatori ale căror date au fost expuse online
Influencerii Chinei și cum încearcă aceștia să schimbe realitatea din Xinjiang
3 ani de la Colectiv: actorii principali, atunci și acum EXCLUSIV
Doi jurnaliști au câștigat premiul Nobel pentru Pace. Cine sunt laureații care luptă pentru libertatea presei
Jurnaliștii ucraineni, premiați cu premiul Pulitzer pentru curajul lor