Parlamentul a adoptat legea care-i scutește pe jurnaliști de plata impozitului pe venit
Legea care-i scutește pe angajații din media de plata impozitului pe venit a fost aprobată de către Parlamentul României.
Camera Deputaților a adoptat proiectul cu 174 de voturi ”pentru”, în calitate de for decizional, proiectul legislativ care prevede scutirea jurnaliștilor și tehnicienilor din mass-media de plata impozitului pe venit, , arată Libertatea.ro.
În acest moment, legea trebuie promulgată de Klaus Iohannis. Pentru că proiectul nu prevede un termen pentru intrarea un vigoare, acesta va fi aplicat după publicarea în Monitorul Oficial.
Propunerea legislativă oferă și o explicație privind categoriile ce vor fi scutite de plata impozitului pe venit: „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi în a unui contract de drepturi de autor”.
Proiectul, depus încă din timpul Guvernului Vioricăi Dăncilă de către PSD, ALDE şi PMP, își propune să vină în ajutorul mass-mediei din România, care ”se află într-o situație economică foarte dificilă”. Inițiatorul legii, deputatul Valeriu Steriu, a mai afirmat în expunerea de motive că ”mass-media reprezintă un fenomen valoros și eficient în transmiterea informațiilor, având, în acest context, receptivitate și influențe modelatoare (educaționale) și educaționale deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile, de toate convingerile”.
Din cei prezenți la ședință, 174 dintre deputați au votat în favoarea legii, 2 ”împotrivă” și 91 s-au abținut.

Articole asemănătoare
Hackeri sponsorizați de Rusia au spart conturile de e-mail ale unor directori Microsoft
Neînțelegerile privind prime time-ul TVR se mută în instanță. Ionuț Cristache vrea ca emisiunea sa să revină la ora 21
Editiadedimineata.ro: ”Ce putem învăța de la țările asiatice despre lupta cu coronavirusul? Începutul crizei medicale în Japonia, văzut prin ochii unei românce”
GDPR ar putea suferi modificări „în câteva săptămâni”
Netflix sfidează Rusia. Compania refuză să transmită canalele televiziunilor de stat