Paradoxul britanic: audiențele au crescut, însă încrederea publicului în presă s-ar eroda
Presa din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord se confruntă cu un paradox: în timp ce audiențele au crescut, un nou studiu arată că încrederea publicului s-ar degrada.
Aproape două treimi din respondenții sondajului susțin că jurnaliștii din televiziune nu prezintă încredere, în timp ce trei sferturi susțin același lucru despre ziartiști, arată un studiu realizat de YouGov la cererea Sky News, conform The Guardian.
Discuțiile privind greșelile guvernului, prezentate atât pe posturile TV cât și în publicațiile britanice, ar fi motivul pentru care relația dintre mass-media și public s-ar eroda. De la începutul crizei epidemiologice, adversarii politici ai Guvernului lui Boris Johnson, experți din sănătate și jurnaliști au criticat modul în care Marea Britanie a răspuns amenințării.
„Multe critici pe care le-am văzut online sunt că [mass-media] nu sprijină suficient guvernul, lipsește starea de spirit a țării și nu aduce o contribuție pozitivă. Dar nu este sarcina unui jurnalist să sprijine guvernul. Putem contribui în mod pozitiv prezentând părerile medicilor, asistenților medicali și îngrijitorilor fără PPE sau a lucrătorilor din sănătate spunând «Nu sunt testat»”, afirmă Mark Austin, prezentator Sky News.
Totuși, The Guardian notează că modul în care întrebările au fost puse în sondaj joacă un rol important, dat fiind faptul că studii similare realizate în această perioadă arată o imagine diferită, în care mass-media se află printre cele de mai încredere surse.
Un studiu realizat de Reuters Institute for the Study of Journalism arată că publicul se bazează cel mai mult pe informațiile oferite de doctori, oameni de știință și experți în Sănătate, indiferent de grupa de vârstă, nivelul de educație și țara de provenință. Atunci când vine vorba de presă, respondenții afirmă că au reușit să înțeleagă mai bine evenimentele actuale prin intermediul organizațiilor mass-media. Există însă și excepții: aproximativ unul din 3 consideră că pandemia a fost exagerată de presă.
Articole asemănătoare
Mai mulți jurnaliști ar fi fost răniți în sudul Libanului, în timpul bombardamentelor israeliene
Șeful securității cibernetice din Germania ar putea fi demis din cauza legăturilor cu Rusia
Apel la Papa Francisc: 12 ONG-uri, printre care și RSF, îl roagă să se implice în rezolvarea abuzurilor din Mozambic
SUA, avertisment pentru China: Hong Kong nu va mai fi considerată regiune autonomă
Disperarea necesită o altă abordare. Lukashenko a organizat o ”masă rotundă” cu liderii opoziției din închisoare