O trecere în revistă a acuzațiilor de luare de mită și șantaj adresate oamenilor de presă
Dezbaterea privind numirea jurnalistului Liviu Alexa în funcția de președinte al filialei PSD Cluj a stârnit controverse în interiorul formațiunii politice, un lider de filială făcând o afirmație deplasată la adresa presei.
Europa Liberă a dezvăluit că există surse din interiorul partidului care susțin că șeful PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că nu îl va vota pe Liviu Alexa întrucât ”toți jurnaliștii sunt șpăgari”. Una dintre persoanele care au stat de vorbă cu publicația menționată anterior a povestit scena: „Buzatu a început să spună că nu îi plac cei care vin din presă în politică că nu are încredere în ei. După care a spus că toți sunt șpăgari. Am rămas mirat să aud așa ceva. A greșit și Pintea când i-a numit pe toți românii infractori. Nu se poate să generalizăm așa fără să ne dăm seama”.
Totuși, dacă stăm să ne uităm la procesele în care jurnaliști au fost acuzați de luare de mită, acestea sunt puține, mult prea puține chiar și pentru o generalizare precum cea de mai sus.
Cel mai cunoscut caz este al lui Andrei Bădin, prezentator al B1TV. Deși acesta a fost achitat din lipsă de probe în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) potrivit căruia “nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”, Direcția Națională Anticorupție a susținut că inculpatul ar fi pretins 5.000 de lei de la ministrul Mediului de la acea vreme, Rovana Plumb, ”pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice”.
Ca urmare a acuzațiilor aduse de către procurorii DNA, B1TV a decis să suspende ”să suspende atât apariția sa în emisiunile televizate ale postului cât și implicarea în deciziile editoriale”, ”până la clarificarea situației de către organele competente”.
Cazul jurnalistului acuzat de șantaj
Un episod la fel de cunoscut ca și cel al presupusei luări de mită a lui Bădin este cazul unui jurnalist din Mureș, Julien Tanasa. Acesta ar fi aranjat, conform informațiilor expuse de Ziare.com, o întâlnire cu unul dintre candidații la primăria unei comune, prin intermediul unei cunoștințe. În fața politicianului, Tanasa ar fi afirmat că nu este prima oară când ”ajută” un candidat la câștigarea alegerilor. Întâlnirea a avut loc între jurnalistul în cauză și, după cum susține Luju.ro, Cornel Molodvan, candidat la Primăria comunei Valea Largă din Mureș. La ultimul scrutin, Tanasa l-ar fi atacat public în paginile publicației la care lucra, lucru ce a dus la alegerea contracandidatului lui Molodvan, contra unei sume de bani.
În timpul întâlnirii din martie 2016, Julien Tanasa i-ar fi cerut lui Molodvan suma de 3.500 de euro, însă în lunile următoare i-a transmis acestuia că dacă nu îi dă măcar o parte din bani (2.500 de euro), va încheia o înțelegere cu contracandidatul său.
Pe 11 aprilie, cu ajutorul denunțătorului, Tanasa a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.300 de euro. A fost reținut timp de 24 de ore, apoi pus sub control judiciar, însă judecătorii nu le-au dat câștig de cauză celor doi procurori în primă instanță, în baza art. 16, alin. 1, lit. b), teza I Cod procedură penală – „fapta nu este prevazută de legea penală”.
”Din probele administrate rezulta ca inculpatul nu a facut vreo afirmatie din care sa rezulte ca persoanei vatamate M.C. sau unui membru al familiei acestuia urmeaza sa i se intample ceva rau. Instanta nu a putut identifica, din probele administrate in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, vreo fapta a inculpatului din care sa rezulte ca acesta a amenintat in sensul art. 206 Cod Penal pe persoana vatamata cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata sau un membru al familiei acestuia”, se arată în expunerea de motive a judecătorului.
Tot pentru Luju.ro, Julien Tanasa a povestit varianta sa: „Nu a fost flagrant. Au venit la localul unde avea loc intalnirea mea cu denuntatorul si cand am plecat, au venit la masina mea si m-au rugat sa-i urmez la sediu, pentru ca exista o plangere impotriva mea. Nu aveam banii asupra mea, caci eram cu secretara care facuse factura si chitanta pentru banii primiti cash. Atentie: denuntatorul nu voia sa faca plata prin banca! Atunci nu am inteles de ce, dar apoi am realizat ca asa era scenariul. Doar ca eu nu ma atinsesem de bani, ci ma grabeam sa plec, ca aveam alta intalnire programata. Nici nu am fost atent la discutii, caci secretara mea ii explica denuntatorului cum e cu noua procedura, cu mandatarul financiar (n.r. conform Legii nr. 114/2015 privind modificarea si completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003)… Si asta a fost tot”. Declarația poate fi citită integral aici.
Șantaj cu contracte de publicitate
În iunie 2013, presa vorbea despre un caz similar celui lui Tanasa, care implică tot șantaj și primari. Patronul unei publicații dâmbovițene, dambovitanews.ro, Mircea Bogdan Simion ar fi pretins de la mai mulți primari încheierea unor contracte de publicitate în valoare de 200-500 de lei, în schimbul nepublicării unor articole compromițătoare despre ei, informează Mediafax.ro.
„Suspectul ar fi contactat mai mulţi primari din judeţul Dâmboviţa, cărora le-ar fi propus să încheie contracte de publicitate. Întrucât aceştia ar fi refuzat, suspectul ar fi publicat mai multe articole denigratoare, cu scopul de a-i determina să încheie respectivele contracte. Ulterior, pentru a evita publicarea altor astfel de articole, o parte dintre părţile vătămate ar fi fost de acord să încheie contractele de publicitate, astfel articolele denigratoare ar fi fost înlocuite cu unele pozitive”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.
Este vorba despre edilii de la acea vreme ai Pietroşiţa, Aninoasa, Moroieni, Bilciureşti. Faptele au fost dezvăluite inițial de către primarul din 2013 al comunei dâmboviţene Şotânga, Constantin Stroe, în timpul unei întâlniri a edililor PSD.
Mircea Bogdan Simion a fost eliberat din arestul Poliţiei Române după 24 de ore.
Totuși, se pare că nu ar fi singurul caz în care deținătorul site-ului dambovitanews.ro ar fi inculpat, și nici că mai are o relație bună cu PNL Dâmbovița, partidul din care acesta făcea parte. Într-un comunicat, filiala județeană a formațiunii politice l-a atacat dur pe Simion, spunând că ”a ajuns să facă un adevărat cult din noțiunea de șantaj folosind un site obscur prin care deversează constant asupra noastră mizerii constând în afirmații mincinoase și defăimătoare, cu intenția de a ne afecta viața publică și personală”.
Generalizările nu-și au loc
Presupusele generalizări făcute în timpul Comitetului Executiv al PSD de miercuri nu-și au locul: așa cum am arătat și mai sus, numărul jurnaliștilor ce au fost acuzați de luare de mită sau șantaj este unul redus, cazurile în care Justiția i-a și condamnat fiind și mai puține.
Acuzațiile aduse întregii piețe de media prin folosirea unor generalizări de tipul ”toți jurnaliștii sunt șpăgari” nu numai că sunt nefondate, însă și nepotrivite, atunci când – presupus – vin de la un politician.
Articole asemănătoare
Războiul din interiorul PSD se acutizează. Darius Vâlcov atacat pe un site apropiat de Paul Stănescu
Minciuna online capătă noi forme: după știrile false, acum avem fenomenul pseudo-reclamelor
Instagram elimină o parte din opțiunile funcției de limitare a timpului de utilizare
Conferință de presă la MAI, pe fondul coronavirus. Noi restricții pentru populație până pe 31 martie
Război pe piața de dating online: Bumble se ia de piept cu Tinder