O fermă de troli asociată cu un apropiat de-ai lui Putin, închisă de Meta
Meta a închis mai multe conturi de troli online, inclusiv unul care are legături cu un apropiat al regimului de la Moscova. Anunțul a fost făcut în cadrul raportului anual pe care gigantul american îl întocmește pentru a identifica și neutraliza pericolele de pe platformele sale.
Cea mai importantă țintă pe care Meta a reușit s-o elimine se referă la o fermă de troli ruși asociată Internet Research Agency (IRA), un nume simandicos pentru o organizație care se ocupă de răspândirea propagandei Kremlinului în mediile online. IRA a fost implicată în scandalul alegerilor din SUA din 2016, fapt ce a condus ca FBI să-l pun în urmărire pe liderul acesti organizații, Evgheni Prigojin. Conform Axios, Prigojin este un apropiat al lui Putin, iar, în urma invaziei Ucrainei, a fost pus pe lista de persoane sancționate de guvernul SUA.
Ferma de troli închisă de Meta era din Sankt Petersburg și făcea parte din rețeau IRA de troli. Cunoscută sub numele de „CyberFront Z”, ferma se ocupa de râspândirea unor postări sau comentarii pro-ruse pe marile rețele de socializare.
„Gruparea a încercat fără succes să creeze o percepție de susținere în mediul online pentru invazia Rusiei în Ucraina, folosind conturi false pentru a posta comentarii pro-Rusia la conținutul postat de influenceri și personalități mass-media pe Instagram, Facebook, TikTok, Twitter sau YouTube”, a scris Meta în raport.
Nesofisticat și neîndemânatic
Ce este interesant e faptul că acest grup de troli (printe altele din lume) nu dispun de o tehnologie avansată sau de metode sofisticate prin care încearcă să inducă publicul în eroare. Meta spune că, deși acești troli au fost responsabili pentru numeroase atacuri, eforturile lor s-au dovedit „neîndemânatice și, în mare parte, ineficiente – cu siguranță nu este o muncă de nota 10”.
Grupul avea peste 100.000 de urmăritori pe Telegram, locul unde aceștia încercau să-și coordoneze atacurile. Urmăritorii erau încurajați să lase comentarii pro-ruse și care justifică invazia Ucrainei, totul pentru a crea impresia că lumea, de fapt, susține Rusia. Meta a observat un tipar în modul în care aceștia comentau și a ajuns la concluzia că majoritatea dintre ei postau când se întorceau de la muncă.
„Toate aceste rețele au postat după un program fix, cu un tipar clar al zilelor de lucru, șapte zile pe săptămână, cu un început lent dimineața și o creștere bruscă spre sfârșitul zilei – probabil pentru că se grăbeau să își atingă cotele de postare”, a declarat Meta.
Războiul din Ucraina a arătat că nu doar armata rusă este prost echipată și haotic organizată, ci și eforturile Kremlinului în spațiul digital. Trolii ruși, cei care au reușit să influențeze alegerile din SUA, nu sunt nimic altceva decât niște oameni care postează comentarii răutăcioase după ce li se termină programul de lucru. E penibil și îngrijorător în același timp, mai ales dacă de atât e nevoie să influențezi comportamentul oamenilor. Totuși, Meta spune că eforturile acestui grup au fost ineficiente și ușor de identificat; poate am învățat ceva din 2016 încoace.
Articole asemănătoare
Blocarea știrilor în Canada: editorii acuză Meta de abuz al poziției dominante
Influencerii virtuali din China se confruntă cu abuzuri din partea angajatorilor
O jurnalistă ucraineană răpită de ruși, eliberată după ce a înregistrat un clip în care susținea că i-au „salvat viața”
Codul australian al presei impune constrângeri asupra companiei Google
Șeful MI6 mulțumește televiziunii ruse de stat pentru încurajarea rușilor să spioneze pentru Marea Britanie