Microsoft renunță la rolul de observator din cadrul OpenAI pentru a evita anchetele antitrust
Microsoft a decis să renunțe la locul său de observator din cadrul consiliului de administrație al OpenAI. Prin această decizie, gigantul american speră să evite investigațiile autorităților de reglementare din SUA, care sunt interesate de influența pe care Microsoft o are asupra companiei dezvoltatoare de inteligență artificială.
În mod oficial, însă, Microsoft spune că va pleca din boardul de conducere pentru că prezența sa nu mai este necesară. Anul trecut, când majoritatea conducerii a decis să-l înlăture pe Sam Altman din fruntea OpenAI, Microsoft a intervenit pentru a mai calma lucrurile și – după ce Altman a fost readus, iar componența boardului schimbată – a primit rolul de observator în consiliul de administrație pentru a se asigura că tranziția decurge cum trebuie.
„După cum știți, am acceptat rolul de observator fără drept de vot într-un moment în care OpenAI se afla în plin proces de reconstrucție a consiliului său. Această poziție a oferit o perspectivă asupra activităților consiliului, fără a compromite independența acestuia, și am apreciat oportunitatea de a servi ca observator în această perioadă de schimbare. În ultimele opt luni, am asistat la progrese semnificative din partea consiliului nou format și suntem încrezători în direcția companiei. Având în vedere toate acestea, suntem de părere că rolul nostru limitat de observator nu mai este necesar”, a declarat Microsoft, conform Axios.
Surse interne din cadrul companiei, citate de Reuters, afirmă că decizia nu are legătură cu viitorul OpenAI, ci cu investigațiile autorităților americane de reglementare, în principal Comisia Federală pentru Comerț (FTC).
Încă de la începutul lunii iunie, Departamentul de Justiție și FTC au anunțat că vor investiga mai multe companii Big Tech pentru a se asigura că respectă legislația. Microsoft intră sub sfera de atribuții ale FTC, care nu a făcut un secret din a pune la îndoială locul de observator și cele peste 10 miliarde de dolari investite în OpenAI.
Faptul că renunță la acest rol de observator, Microsoft elimină unul dintre cele mai vulnerabile puncte de care autoritățile s-ar fi putut lega. În afară de miliarde investite, e greu de demonstrat în ce măsură gigantul tech controlează ce se întâmplă cu OpenAI.
Într-o declarație separată, compania condusă de Sam Altman a mulțumit Microsoft pentru încrederea acordată și pentru parteneriatul lor și a ținut să precizeze că OpenAI nu va mai oferi rol de observator în cadrul boardului său de conducere, după ce apăruseră informații că Apple ar putea primi un astfel de loc.
Articole asemănătoare
Reporter AP, concediat pentru articolul despre „rachetele rusești” din Polonia
România Liberă nu-l mai are pe Iulian Capsali la conducerea editorială
Folosești Gmail? Iată 10 funcții de care poate nu știai
Discursul lui Orban de la Băile Tuşnad, preluat de televiziunea rusă. În platou s-a discutat destabilizarea Vestului
IDF a aflat ceea ce toată lumea știa deja: jurnalista Shireen Abu Akleh a fost ucisă de un soldat israelian