Meta, de acord să soluționeze procesul Cambridge Analytica
Meta a ajuns la o înțelegere cu reclamanții din procesul Cambridge Analytica. Compania și avocații utilizatorilor de Facebook s-au înțeles pentru a soluționa litigiul și au la dispoziție două luni să stabilească termenii oficiali ai acordului.
După scandalul iscat de firma de consultanță Cambridge Analytica care se folosea de datele personale ale utilizatorilor Facebook pentru a ajuta campania prezidențială a lui Donald Trump, Meta a fost acționat în judecată pentru încălcarea confidențialității. Mark Zuckerberg și Sheryl Sandberg urmau să fie audiați în acest proces, însă, acum, nu mai este nevoie. Conform The Wall Street Journal, Zuckerberg ar fi trebuit să fie audiat timp de șase ore, în timp ce Sandberg trebuia să stea în boxa martorilor pentru cinci ore.
Detaliile despre acordul încheiat de cele două părți nu sunt încă disponibile, însă suma pe care Meta va trebui s-o plătească se va dovedi semnificativă. Oricare ar fi suma, Meta încearcă să evite să mai fie în centrul scandalurilor, mai ales că se pregătește să facă pasul spre metaverse, iar ziua lansării noilor căști VR se apropie rapid.
Articole asemănătoare
Un român din Londra, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra României
Iran, condamnată de Franța pentru execuția unui jurnalist
Facebook vrea să reducă discriminarea și atacurile la adresa publicațiilor
AFP dă X în judecată cu privire la refuzul de a plăti pentru conținutul media
”Camera de război” a Facebook a rămas goală la numai două luni de la lansare