Medicul care l-a tratat pe Navalnîi imediat după otrăvirea cu Novichok a dispărut
Medicul care l-a tratat pe Aleksei Navalnîi imediat după ce acestuia i se făcuse rău în avion, în urma otrăvirii cu Novichok, a dispărut.
Alexander Murakhovsky, promovat între timp în funcția de ministru regional al Sănătății, a părăsit vineri o bază de vânătoare aflată la 2,200 de km est de Moscova, într-un autovehicul de teren. De atunci, nu se mai știe nimic despre medic, conform Sky News.
Poliția susține că au fost trimise drone, elicoptere și voluntari în regiune, pentru a-l găsi pe Murakhovsky. Totuși, misiunea este una dificilă, întrucât aria de căutare este vastă iar populația din zonă este sporadică. Conform La Prensa Latina, vehiculul acestuia ar fi fost găsit la 6,5 km depărtare de bază, însă medicul nu este de găsit.
La momentul otrăvirii politicianului anti-corupție Aleksei Navalnîi, Alexander Murakhovsky era director al spitalului din orașul Omsk și unul dintre medicii care a insistat că disidentul nu a fost otrăvit. Mai mult, acesta se opusese inițial ca Navalnîi să fie transferat în Germania.
De la începutul anului, două persoane cu funcții importante în cadrul centrului medical Omsk au murit. În februarie, Serghei Maksimishin, unul dintre directorii asistenți ai centrului medical Omsk, a murit la 55 de ani de un atac de cord, iar o lună mai târziu, șeful de chirurgie ortopedică al centrului, Rustam Agishev, a murit la 62 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral suferit în decembrie 2020. Un alt asistent de regie la spital, Anatoly Kalinichenko, a demisionat în octombrie anul trecut.
Leonid Volkov, șeful de cabinet al lui Navalnîi, a confirmat că Maximishin era însărcinat cu tratarea liderului opoziției. „Serghei Maximishin a fost șeful departamentului care l-a tratat pe Alexey Navalny și a fost responsabil cu tratamentul său – în special coma sa indusă medical”, însă există șanse ca decesul medicului să fie cauzat de condițiile proaste ale sistemului medical.
Articole asemănătoare
Netflix își lansează abonamentul cu reclame în noiembrie
ICI ar avea un nou reprezentant la conferințele internaționale: chiar pe Valeriu Zgonea
Europa Liberă: 5.3 milioane de lei pentru campania Vioricăi Dăncilă de la TV. Digi24, singurul post fără contract de publicitate cu PSD
Trump, transformat în erou cu ajutorul inteligenței artificiale
Un român din Londra, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra României