Marcel Vela anunţă noi măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19
Reprezentanții Comitetului pentru Situații Speciale de Urgență au anunțat duminică o serie nouă de măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Marcel Vela a afirmat că au fost adoptate noi măsuri de prevenire și protecție adaptate evoluției infecției cu noul coronavirus.printre care și autoizolarea celor care vin din țări cu peste 500 de cazuri confirmate, precum și suspendarea târgurilor auto până la 31 martie.
”1. Se aprobă instituirea izolării la domiciliu pentru toate persoanele asimptomatice care sosesc în România din țările unde sunt confirmate cel puțin 500 de cazuri de infecții cu Covid-19, începând de astăzi, de la ora 21. Se va extinde măsura carantinării pentru toți cei care sosesc în țară din zonele carantinate, actualizate de Comitetul pentru Situații de Urgență
2. Obligatia inspectoratelor teritoriale de munca de a verifica implementarea masurilor luate privind decalarea programului de lucru (…)
3. Se suspendă până pe 31 martie 2020 organizarea și desfășurarea târgurilor de autoturisme”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.
În ceea ce privește starea de urgență, Vela a afirmat că măsura ”vine în sprijinul autorităților, pentru a putea acționa în sprijinul cetățenilor”.
”Începând de aseară, o echipă formată din reprezentanți ai ministerelor am lucrat pentru a transmite domnului prim-ministru nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului președinte, în vederea emiterii decretului”, a continuat ministrul din Cabinetul Orban.
Mai mult decât atât, Marcel Vela le-a recomandat oamenilor să acționeze cu calm, să nu distribuie informații false și să-și limiteze circulația, în cazul în care aceasta nu este necesară: ”Vă rog să evitați deplasările care nu sunt absolut necesare, informați-vă doar din surse oficiale, nu contribuiți la propagarea mesajelor de panică. Susțineți eforturile autorităților. Cu toții acționăm pentru limitarea infecției cu noul virus. Situația este sub control tocmai pentru că am luat măsuri din timp”.
Declarații de presă la sediul MAI
Declarații de presă la sediul MAI
Gepostet von Ministerul Sănătăţii – România am Sonntag, 15. März 2020

Articole asemănătoare
Poliția italiană investighează un jurnalist în cadrul unei anchete privind o scurgere de informații
Zuckerberg, acuzat că ar avea o înțelegere cu Trump privind postările sale. CEO-ul Facebook neagă acuzațiile
The Washington Post: alegerile din SUA, manipulate de Rusia prin multe platforme de renume
Facebook ar putea fi nevoită să vândă Giphy, la doar un an de la achiziție
Mîndruță infirmă zvonul momentului: Nu e niciun drum blocat și niciun manifestant oprit să vină în piață