Macron, nemulțumit de forma provizorie a reglementărilor UE cu privire la AI
Președintele Franței, Emmanuel Macron, nu este pe deplin mulțumit de actuala variantă a reglementărilor UE cu privire la inteligența artificială. Macron e de părere că normele trebuie schimbate, altfel ele vor împiedica inovația și abilitatea companiilor europene de a țină pasul cu ceilalți dezvoltatori din lume.
Autoritățile europene s-au pus de acord, săptămâna trecută, cu privire la forma provizorie a pachetului de legi ce reglementează tehnologia AI – după lungi dezbateri pe această temă. Printre cele mai importante măsuri se numără cele aplicate programelor AI, considerate, de uz general (precum ChatGPT). Acestea trebuie să respecte anumite norme stricte de transparență, să respecte legea UE a drepturilor de autor și să ofere detalii despre datele folosite de program pentru a se instrui.
Într-un discurs ținut la Toulouse, Macron tocmai cu privire la aceste reglementări a ținut să tragă un semnal de alarmă și s-a arătat dezamăgit de strictețea legislației.
„Putem decide să reglementăm mult mai repede și mult mai puternic decât principalii noștri concurenți. Dar vom reglementa lucruri pe care nu le vom mai produce sau inventa. Asta nu este niciodată o idee bună”, a declarat Macron, citat de Financial Times.
Comentariile președintelui francez nu vin de nicăieri și sunt, oarecum, legate de anunțul că Mistral – un start-up AI din Franța, care vrea să rivalizeze cu OpenAI – a reușit să obțină o evaluare ce se ridică la două miliarde de dolari. De fapt, Macron a făcut referire la această companie și a amintit că principalii competitori ai dezvoltatorilor europeni sunt cei din SUA și China, care au un avantaj în domeniul AI și nu sunt împiedicați de norme mult prea severe.
„Când mă uit la Franța, aceasta este probabil prima țară în ceea ce privește inteligența artificială din Europa continentală. Suntem la egalitate cu britanicii. Ei nu vor avea această reglementare privind modelele fundamentale. Dar, mai presus de toate, suntem cu toții foarte mult în urma chinezilor și a americanilor”, a mai spus Emmanuel Macron în cadrul discursului.
Pachetul de legi ce reglementează inteligența artificială se află doar într-o formă provizorie și urmează să fie negociat în continuare. Surse apropiate acestor discuții, citate de Financial Times, spun că delegația Franței și a Germaniei nu sunt total de acord cu varianta actuală.
Cel mai probabil, forma finală a legii va arăta diferit față de varianta existentă acum. Chiar oficiali ai Comisiei Europene, citați de TechCrunch, au spus că legea poate suferi schimbări pentru a se adresa anumitor detalii tehnice. Dacă totul decurge conform planului, atunci pachtul de legi poate fi ratificat în cursul anului viitor, însă efectele sale se vor resimți de-abia din 2026.
Articole asemănătoare
Presa din România a preluat afirmațiile înșelătoare despre ”reclasificarea” pericolului COVID de către Norvegia
Turcia blochează accesul la Instagram, după ce un înalt oficial a acuzat plaforma că cenzurează mesajele pro-Palestina
După GO, inteligența artificială bate oamenii și la orientarea în spațiu
Ieșirea nervoasă a Simonei Halep, bucuria unui copil. Filmarea cu racheta ruptă a ajuns pe Twitter
Google blochează contul de YouTube al Parlamentului rus