Jurnaliștii din America au lansat o campanie privind libertatea presei, după atacurile lui Trump
Declarațiile recente ale președintelui Donald Trump, prin care a încercat discreditarea anumitor instituții de mass-media ce îl critică, au stârnit reacții în domeniul jurnalistic.
Astfel, cotidianul The Boston Globe a lansat săptămâna trecută un apel la demararea unei campanii de condamnare a „războiului murdar” al preşedintelui Trump împotriva mass-mediei, folosind hashtag-ul #EnemyOfNone (Duşmanul Nimănui), inițiativă căruia s-au alăturat ulterior peste 300 de instituții de presă, conform Mediafax.ro.
Publicația menționată a publicat pe 16 august un material intitulat „Jurnaliştii nu sunt duşmanii”, în care afirmă că modul în care preşedintele SUA se comportă faţă de presă „trimite un semnal alarmant despoţilor” din întreaga lume. Exemplul a fost urmat și de către The New York Times, care a realizat un editorial cu titlul „O presă liberă are nevoie de tine”, în timp ce The Guardian comentează că liderul de la Casa Albă „pare să aibă o politică calculată şi consecventă de subminare, delegitimizare şi chiar punere în pericol a activităţii presei”.

Articole asemănătoare
România este premiantă la teoriile conspirației privind COVID-19
Site-ul pro-Kremlin Lenta, umplut cu conținut anti-război de doi jurnaliști: „Putin, un dictator patetic, paranoic”
Elon Musk și SpaceX, în mijlocul unor anchete federale din cauza întâlnirilor nedeclarate cu lideri străini
Influencerii cheamă oamenii la vot – prin campanii netransparente pentru un candidat
Meta, acuzată că a amplificat violențele în timpul conflictului din Etiopia