Julian Assange, la un pas de a afla dacă va fi extrădat în SUA
Julian Assange și avocații săi se pregătesc pentru cea mai recentă bătălie juridică în Marea Britanie a fondatorului WikiLeaks, încercând să convingă judecătorii britanici că nu ar trebui să fie extrădat în Statele Unite ale Americii în contul unor acuzații de spionaj.
Acest lucru ar putea pune capăt unei lupte care durează de mai bine de un deceniu. Șapte dintre acești ani, Assange i-a petrecut în autoexil în Ambasada Ecuadorului din Londra și apoi cinci ani într-o închisoare de înaltă securitate, conform NPR.
citește și: FEȚELE LUI ASSANGE. UN SCANDAL CU DUS ȘI-NTORS, PE SCURT
Verdictul celor doi judecători de la Înalta Curte, judecătorii Victoria Sharp și Jeremy Johnson, ar putea fi pronunțat miercuri, după încheierea celor două zile de audieri. Cu toate acestea, este de așteptat ca verdictul să vină mai degrabă în următoarele săptămâni, având în vedere cazul complicat pe care cei doi judecători îl au în față.
În cazul în care verdictul nu va fi în favoarea fondatorului WikiLeaks, acesta poate cere Curții Europene a Drepturilor Omului să blocheze extrădarea sa în SUA.
„Această audiere marchează începutul sfârșitului cazului de extrădare, deoarece orice motiv respins de acești judecători nu mai poate fi atacat în Marea Britanie – aducându-l pe Assange periculos de aproape de extrădare”, a declarat grupul pentru libertatea presei Reporteri fără frontiere.
Un deceniu pe fugă
În 2010, Julian Assange a fost arestat la Londra, la cererea Suediei, pentru a fi interogat în legătură cu acuzațiile de viol și agresiune sexuală formulate de două femei. Cu toate acestea, din 2012, el este pe fugă – dacă se poate spune așa, având în vedere că a încălcat cauțiunea și apoi s-a refugiat în interiorul Ambasadei Ecuadorului, unde a scăpat de sub incidența autorităților britanice și suedeze.
Șederea sa în Ambasada Ecuadorului s-a încheiat în 2019, după ce relația dintre Assange și personalul diplomatic a început să se înrăutățească. În aprilie 2019, el a fost evacuat și arestat imediat de poliția britanică. În timp ce Suedia a renunțat la cazul împotriva sa în legătură cu acuzațiile de natură sexuală, fapta fiind deja prescrisă, el este reținut pentru încălcarea acordului de eliberare pe cauțiune și pentru că SUA doresc să fie extrădat pentru acuzații de spionaj.
Pentru Casa Albă, fondatorul WikiLeaks este văzut ca o amenințare la adresa securității naționale. El a fost pus sub acuzare pentru 17 acuzații de spionaj și o acuzație de utilizare abuzivă a computerului pentru publicarea pe site-ul său a unor documente clasificate ale SUA, fiind considerat responsabil pentru că a ajutat-o pe Chelsea Manning să fure și să facă publice documente importante ale armatei americane.
Cu toate acestea, susținătorii săi consideră că a făcut totul pentru a arăta neregulile comise de armata americană în Irak și Afganistan. Aceștia se tem că procesul său nu va fi corect și, chiar dacă nu va avea șansa de a cere ajutorul Curții de Justiție a UE, întrucât va fi extrădat pe repede înainte.
Un alt argument pe care susținătorii săi îl invocă împotriva extrădării este starea de sănătate precară pe care ar avea-o Assange. Potrivit soției sale, cu care s-a căsătorit în închisoare în 2022, starea sa de sănătate s-a deteriorat în anii de detenție.
„Sănătatea lui este în declin, mental și fizic. Viața lui este în pericol în fiecare zi în care stă în închisoare, iar dacă va fi extrădat, va muri”, a declarat Stella Assange reporterilor săptămâna trecută.
Articole asemănătoare
China lansează o ”linie verde” pentru reclamarea celor care critică Partidul Comunist pe internet
Facebook își închide sistemul de recunoaștere facială
Instagram și Facebook au ascuns comentariile care conțineau steagul palestinian
Vladimir Putin a semnat legea care i-ar putea permite să rămână președinte până în 2036
Jurnalistele iraniene, inculpate pentru că nu au purtat hijab la doar o zi după ce au fost eliberate