Cum a reacționat presa la vestea că Boris Johnson rămâne prim-ministru

Conservatorii au câștigat detașat alegerile generale din 12 decembrie, adunând 43,6% dintre voturi, cu mai mult de 11 procente decât principalul lor contracandidat, Partidul Laburist, care nu a primit decât 32,2% dintre cele 31.960.517 de voturi. Majoritatea în Camera Comunelor este deținută de către Partidul Conservator încă din anul 2010, însă, de această dată, candidatul conservator Boris Johnson a câștigat 364 de locuri în Camera Comunelor, cu 47 mai multe decât cele 317 câștigate de către Theresa May în 2017.

Reacția prim-ministrului Boris Johnson după dezvăluirea rezultatelor a fost una previzibilă, în conformitate cu idealurile sale politice și cu maniera în care și-a desfășurat campania. Acesta a declarat că a obținut ,,un nou mandat puternic pentru finalizarea Brexit-ului”, informează New York Times. De asemenea, tot după aflarea rezultatelor, președintele Consiliului European, Charles Michael, l-a felicitat printr-o postare pe Tweeter pe Johnson pentru victoria obținută și a declarat că ,,așteaptă un vot asupra acordului de retragere cât mai curând posibil”. Tot el a adăugat că se va negocia ,,o viitoare tranzacție comercială care să asigure condiții de concurență veritabile”.

Într-un discurs ținut de către Boris Johnson vineri dimineață, el și-a asigurat susținătorii că va realiza Brexit-ul până la 31 ianuarie. Tot în cadrul acestei campanii electorale, a promis că vor avea loc îmbunătățiri în Sistemul Britanic de Îngrijire Medicală, după ce cazul lui Jack Williment-Burr a fost puternic mediatizat, luând amploare și devenind catalizatorul propagării mai multor știri false, chiar înainte de alegeri. Mai precis, potrivit itv.com, liderul Partidului Conservator a declarat că plănuiește ,,nu doar să obțină Brexit-ul, ci să unească această țară și să o ducă mai departe și să se concentreze pe prioritățile poporului britanic și, mai presus de toate, pe NHS [Sistemul Național de Îngrijire Medicală].” Afirmația vine în continuarea promisiunilor făcute de către Boris Johnson mai devreme în campanie, când și-a asumat răspunderea de a dispune angajarea a 50.000 de asistenți medicali și 6.000 de doctori, în cazul în care ar fi fost ales.

Totuși, reputația prim-ministrului englez privitoare la etica în politică lasă de dorit, consecință a mai multor controverse în care a fost implicat de-a lungul campaniei sale. De exemplu, în urmă cu doar câteva zile, Boris Johnson a părut că ascunde ceva, când a fost întrebat de ce Partidul Conservator creează și promovează, pe ascuns, site-uri false ale Partidului Laburist, ale căror manifeste par a-l promova pe liderul conservator, în detrimentul liderului laburiștilor. ,,Răspunsul scurt este că nu am avut nici cea mai vagă idee.”, a pledat Borris Johnson care, potrivit independent.co.uk, a continuat să vorbească despre Brexit, susținând că acela era subiectul pe care voiau să-l audă oamenii.

Răspunsul premierului nu a fost convingător, întrucât cea care i-a adresat întrebarea a fost de părere că Johnson ,,Fie chiar nu știe, și cu siguranță ar trebui să știe ce se întâmplă în propriul lui guvern, fie a știut despre asta și a mințit.” Aceasta este, de asemenea, opinia unui segment reprezentativ al populației din Regatul Unit, în fața căreia Boris Johnson și-a pierdut credibilitatea.

O altă declarație controversată a prim-ministrului a avut loc la finalul lunii noiembrie, în cadrul unei dezbateri televizate dintre el și Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist. Rowena Mason, editor la pubicația The Guardian, l-a întrebat pe Boris Johnson dacă nu cumva campania de promovare a știrilor false despre laburiști a subminat încrederea cetățenilor în Partidul Conservator. Transcrierea editată a răspunsului premierului apare pe indy100.com, acesta oferind un răspuns divagat și nesatisfăcător, în care a amintit de Triunghiul Bermudelor și poziția lui Corbyn față de Brexit. Nici în acest caz cetățenii nu au fost convinși, din câte a putut fi observat pe rețelele sociale, întrucât publicul larg a atras atenția asupra faptului că debitul informațional este doar unul cantitativ, nu unul calitativ. Pe de altă parte, și Jeremy Corbyn reprezintă un personaj controversat, fiind acuzat, printre altele, de antisemitism.

Paginademedia.ro publică titlurile de pe primele pagini ale ziarelor britanice, pentru a oberva atitudinea presei față de acest succes al conservatorilor. În timp ce Daily Mirror a privit victoria lui Borris cu indignare, titrând cu litere mari ,,Coșmar înainte de Crăciun”, alte publicații s-au arătat mulțumite de reușita conservatorului: The Sun titrează ,,Continuă Boris”, publicația ,,i” ,,Johnson dezlănțuit”, iar Daily Express preferă să folosească un titlu mai amplu, ,,Leul britanic zbiară după Boris și Brexit”.

După această înfrângere categorică, Jeremy Corbyn a declarat că nu va mai conduce Partidul Laburist în ,,nicio viitoare campanie electorală generală”. A spus, totodată, că în partid va urma o perioadă de refleție asupra politicilor și strategiilor la care să apeleze în continuare și că va avea grijă ca dezbaterile să aibă loc, pentru a permite partidului să treacă peste acest eșec. Declarația liderului laburist nu este neapărat una în care își anunță demisia, din moment ce următoarele alegeri generale din Regatul Unit pot avea loc peste cinci ani.

Oricum, în ciuda tuturor criticilor, Boris Johnson și Partidul Conservator au obținut o victorie de o importanță consternantă atât pentru Regatul Unit, cât și pentru restul Europei, având în vedere perspectiva lui Johnson asupra părăsirii Uniunii Europene. Se pare că, până la urmă, valorificarea tendinței de separare i-a adus lui Johnson mai multe voturi decât erau necesare pentru asigurarea succesului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *