Iranienii declarați indezirabili de România cereau decapitări și doreau să săvârșească atentate
Pe 9 iulie, Curtea de Apel București i-a declarat indezirabili pe doi iranieni de origine kurdă, pe motiv că ar fi făcut propagandă teroristă pe teritoriul României.
Motivarea judecătorilor arată că cei doi aveau intenția de a desfășura „activități subversive în favoarea unor organizații teroriste/jihadiste” din Orientul Mijlociu, prin militarea pentru decapitarea celor care se opun introducerii Sharia. În plus, aceștia ar fi avut dorința să devină martiri prin săvârșirea unor atentate, conform Digi24.
„Prin cererea de chemare în judecată, C.C. a solicitat instanței luarea față de pârâți a măsurii declarării ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru considerente de securitate națională, invocând faptul că din analiza materialului clasificat secret de stat de nivel «strict secret», pus la dispoziție de autoritatea română cu competențe în domeniul securității naționale – Serviciul Român de Informații, a rezultat suspiciunea rezonabilă că pârâții A A și B Mohammad, ambii cetățeni iranieni, aflați într-un stadiu avansat al procesului de (auto)radicalizare, au desfășurat și există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că urmează să desfășoare activități subversive în favoarea unor organizații teroriste/jihadiste active în Orientul Mijlociu, activități ce se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. i și l din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, republicată și care constituie amenințări la adresa securității naționale și art. 44 alin. 1 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, modificată, acte și fapte care constituie amenințări la adresa securității naționale.
Astfel, datele și informațiile ce motivează propunerea Serviciului Român de Informații – UM 0198 București, se regăsesc expuse în materialul menționat anterior și care, în conformitate cu dispozițiile art.86 alin.3 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată, transmis Curții de Apel București pentru a fi avute în vedere la soluționarea acestei cauze, material din care rezultă că pârâții A A și B Mohammad manifestă un interes crescut pentru accesarea de materiale foto-video de propagandă teroristă, cu o puternică încărcătură violentă, reprezentând atentate, luptători înarmați, scene de luptă, precum și însemne ale unor grupări teroriste, fiind implicați în promovarea acestora prin propagandă, cu scopul convingerii și atragerii de adepți. De asemenea, aceștia militează pentru aplicarea, în mod violent, a legii islamice Sharia după modelul imprimat de entitatea teroristă DAESH și înființarea Statului Islamic, precum și decapitarea persoanelor care refuză convertirea la religia islamică, manifestând disponibilitate în a deveni martiri prin utilizarea sacrificiului de sine, prin metode suicidare”, se arată în motivarea Curții de Apel.
Articole asemănătoare
Jurnaliștii ucraineni, premiați cu premiul Pulitzer pentru curajul lor
Tensiuni între presa rusă și Financial Times, din cauza presupunerilor privind numărul de decese cauzate de COVID-19
Parteneriatul dintre Microsoft și OpenAI, examinat de UE din perspectiva legii antitrust
UE îl avertizează pe Elon Musk cu privire la gestionarea dezinformării pe X, în contextul atacului Hamas asupra Israelului
Domeniile „.ro” neplătite vor fi șterse, începând de azi