Instagram a rulat reclame cu materiale de abuz sexual asupra copiilor din India

O anchetă realizată de BBC a descoperit că Instagram a aprobat reclame referitoare la o rețea activă de abuz sexual asupra copiilor din India.

Reclamele, care conțineau limbaj explicit referitor la abuzul asupra minorilor, îndrumau utilizatorii către conținut de pe Telegram, unde puteau cumpăra materialul cu doar 1 dolar.

Cum a descoperit BBC reclamele

Jurnaliștii BBC au creat un cont fals pe Instagram, cu sediu în India, după ce au observat că platforma recomanda, fără ca utilizatorul să caute explicit, conținut cu tentă sexuală. Contul a început să urmărească zece persoane care postau conținut cu conotații sexuale mascat drept postări despre mâncare, vreme sau viața de zi cu zi.

În mai puțin de o săptămână, algoritmul Instagram a început să afișeze reclame cu apeluri video pentru adulți și conținut pornografic explicit. Câteva zile mai târziu, au apărut și reclame cu adulți și copii în situații cu tentă sexuală, însoțite de link-uri către canale Telegram.

În total, echipa BBC a identificat aproximativ 30 de reclame distincte care promovau material de abuz sexual asupra copiilor, alături de circa 20 de reclame cu pornografie pentru adulți. Atât legislația indiană, cât și regulile Meta de publicitate, interzic ambele tipuri de conținut.

Ce spune Meta

Când BBC a raportat una dintre reclame (care înfățișa o fetiță în lacrimi, cu un text ce sugera că fusese agresată sexual), răspunsul automat al Instagram a venit după 24 de ore: s-a stabilit că anunțul nu încalcă regulile comunității.

Abia după ce BBC s-a adresat direct companiei-mamă Meta pentru un punct de vedere oficial, mai multe reclame au fost șterse. Meta a mai anunțat și a suspendat conturile care le publicaseră, extinzând ulterior verificările și blocând și alte adrese URL semnalate de investigație.

Meta a declarat ulterior pentru postul britanic că „niciun sistem nu este perfect, iar procesul nostru de verificare s-ar putea să nu detecteze toate încălcările politicilor” – în ciuda limbajului explicit folosit de unele reclame.

O situație similară s-a produs după ce BBC a semnalat problema către Telegram, platforma pe care erau postate videoclipurile: doar unul dintre cele două grupuri a fost închis, în timp ce celălalt a continuat să posteze videoclipuri noi de vânzare.

Publicitatea, motorul de venituri al Meta

Spre deosebire de postările obișnuite, verificate abia după publicare, Meta susține că fiecare reclamă trece printr-o evaluare prealabilă, bazată în principal pe tehnologie automată ce analizează imagini, video, text, audio și destinația link-urilor, cazurile incerte fiind trimise spre verificare umană. Totuși, în luna martie, Meta a anunțat că reduce dependența de moderatorii umani terți în favoarea inteligenței artificiale.

Mai este un aspect important de notat: reclamele reprezintă coloana vertebrală financiară a grupului Meta. Aproape 98% din veniturile de 200 de miliarde de dolari raportate pentru anul financiar încheiat în 2025 au provenit din publicitate, iar analiștii estimează că, în cazul particular al Instagram, ponderea depășește 90%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *