Influencerii Chinei și cum încearcă aceștia să schimbe realitatea din Xinjiang
China se folosește de o rețea de influencerii și creatori de conținut prin care neagă că în Xinjiang ar avea loc un genocid al populației de uiguri sau că în regiune există lagăre de muncă forțată.
La fel ca în cazul Kremlinului care recurge la aceleași practici, nici China nu e străină de recrutarea unor influencerii care să-i distribuie propaganda pe internet. La sfârșitul lui martie, Associated Press arăta conturile și persoanele care împing propaganda chineză despre războiul din Ucraina pe TikTok, Instagram și Facebook. Persoanele prezentate de AP sunt, mai mult sau mai puțin, ușor de intuit că se află sub controlul Beijingului. Unul dintre cele mai active conturi fiind al unei jurnaliste a CGTN (televiziunea de stat a Chinei) care, printre altele, spune că Ucraina și NATO sunt de vină pentru invazia Rusiei și că, ai ghicit, în Xinjiang nu are loc niciun genocid.
După cum spuneam, acestea sunt conturi care nu se sfiesc de la a spune în mod direct și clar propaganda venită de la Beijing, însă, pe lângă aceștia, mai există și conturi care sunt mult mai subtili cu privire la modul în care fac jocul Chinei.
De cele mai multe ori acești influenceri pozează în bloggeri de călătorie și se duc în orașele din regiunea Xinjiang unde filmează (liber spun ei) pacea și prosperitatea uigurilor. Înainte de toate, trebuie menționat că rapoarte independete, mărturii ale unor supraviețuitori și reportaje ale BBC sau The Washington Post, au demonstrat că Beijingul desfășoară o campanie de epurare în rândul populației uigurilor. Nu există dubii cu privire la acest lucru.
Cine sunt influencerii Chinei
La începutul acestei luni, pe Twitter, a devenit viral un videoclip care arăta modul grotesc în care agenții guvernamentali supraveghează o familie de uiguri vizitată de un influencer care voia să arate că totul e în regulă în Xinjiang. E limpede că acesta a fost însoțit încă de la început de oamenii guvernului, iar apoi a decis să filmeze un moment așa-zis spontan în care familia dansează și se simte bine, asta în timp ce agenții Beijingului se asigărau că totul decurge conform planului.
A Kazakh family in Xinjiang supposedly happily dancing happily (though note that it’s all elderlies and kids, with no youths or middle aged adults, wonder where they’ve gone), but 50 seconds in (or even before) one can see that they were being “watched”. Just horrifying. https://t.co/gxnpGxSTy7
— Kevin Yam 任建峰 (@kevinkfyam) June 5, 2022
Videoclipul de mai sus face parte dintr-o analiză mai amplă a unui alt youtuber care demască creatorii de conținut apropiați de China. În acel videoclip sunt prezentate mai multe momente de la diferiți influenceri care încearcă să demonstreze că Beijingul nu comite crime în Xinjiang.
Mediastandard a analizat peste 30 de videoclipuri pe YouTube pentru a găsi cele mai populare conturi care propaga discursul Chinei. Folosind termeni de căutare ca „xinjiang travel vlog”, „urumqi travel vlog”, „urumqi grand bazaar” și „kashgar travel vlog”, am reușit să identific șase persoane care, în mod activ, încearcă să ofere argumente pro-Beijing și să inducă ideea că epurarea uigurilor este doar o invenție a SUA.
Cel mai popular dintre aceste conturi este cel al lui Daniel Dumbrill, care postează și videoclipuri despre războiul din Ucraina în care discută cu Patrick Lancaster, unul dintre cei mai populari propagandiști ai Kremlinului pe YouTube. Coincidență? Puțin probabil, doar sunt colegi de breaslă.
Dumbrill se intitulează și jurnalist printre altele, iar modul în care preferă să vorbească despre ce se întâmplă în Xinjiang e sub forma unei plimbări prin oraș. Asta face parte din încearcarea de a demonstra că viața urbană e la fel ca peste tot, deși nu spune nimeni că lagărele de muncă forțată sunt în centrul orașelor. Într-un videoclip afirmă că a stat de vorbă cu un fermier uigur care i-ar fi spus că ei sunt mai supărați pe SUA decât pe China.
Un alt cont popular aparține lui the JaYoe Nation, care postează videoclipuri de travel, iar la prima vedere nimic nu indică că ar fi propagandist pentru Beijing, însă istoricul îl dă de gol. Într-un videoclip acuza scena internațională și SUA că dau vina pe China în legătură cu COVID doar pentru că Beijingul a raportat prima această boală, asta deși doctorul care a raportat primul caz de COVID a fost a hărțuit de autoriăți pentru că a făcut public acest lucru.
Cât despre Xinjiang, JaYoe a decis să facă un live de două ore prin care să prezinte normalitatea din oraș. E foarte interesant pentru că ce o să vezi în acest videoclip, o să vezi în restul de clipuri de la celelalte canale. Mascând totul sub forma unui travel vlog, influencerul se plimbă prin zona turistică a orașului și spune că, de fapt, locuitorii nu au nici o problemă cu guvernul chinez.
O să grupez restul canalelor de YouTube pentru că nici unul dintre ele nu face ceva diferit față de celălalt, singura diferența fiind numărul de abonați. The China Traveler, Gweilo 60, Jerry Goode și Noel Lee reprezintă creatori de conținut care postează, în principal, videoclipuri de călătorie. În cele în care merg în regiunea Xinjiang (fie că vizitează orașele Urumqi sau Kashgar) toți se duc în același loc și, în unele dintre ele, se întâlnesc cu aceleași persoane. Dacă urmărești aceste clipuri o să ai impresia că te uiți la același peisaj, doar persoana care ține camera fiind alta. De ce? Pentru că viztează zona turistică, zona pe care guvernul chinez se simte comfortabil să o arate. Niciunul dintre ei nu se duce în afara acestor orașe să viziteze lagărele de muncă forțată, deși locațiile unora dintre ele nu sunt secrete.
Acești creatori de conținut filmează centrul orașului, se duc și cumpără diferite lucruri de la vânzători și spun, fără niciun dubiu, că Xinjiang nu suferă de epurări și opresiune. Vestul minte, iar China este ostracizată.
Influența și preponderențea conturilor afiliate guvernului chinez pe marile platforme de căutare, precum Google sau YouTube, este un alt aspect care ajută și mai mult propaganda Beijingului. Faptul că Google și YouTube sunt interzise în China, e altă discuție, însă asta subliniază interesul Chinei de a-și răspândi propaganda în afara granițelor sale. Marile platforme de social media ar trebui să fie atente la astfel de conturi și influenceri care îmbrățișează narațiunile Chinei sau Rusiei și se folosesc de sprijinul subtil al acestora pentru a le amplifica mesajele.
Articole asemănătoare
MAE, replică la declarațiile halucinante ale Ambasadei Rusiei: „Respingem orice semnificație politică”
20 de saudiți sunt trimiși în instanța turcă în cazul asasinării lui Jamal Khashoggi
Mass-media va primi un sprijin financiar în valoare de 200 de milioane de lei, în schimbul unei campanii de informare
Meta actualizează aplicația Messenger cu opțiunea de criptare a mesajelor
Cinci publicații ruse, somate să scoată o ”știre falsă” despre Vladimir Putin