Idiotul util din buzunarul infractorului organizat

Discutând cu un amic despre cele ce se intâmplă în spațiul public și despre cei care decid să își dea foc în Agora, am cumpănit impreună dacă aceștia se încriu în categoria idioților utili sau doar își urmăresc interesele personale și mercantile. Noțiunea ”idiotului util” am regăsit-o câteva zile mai târziu în argumentația lui Ion Cristoiu, în cadrul interviului de la Antena 3.

Și de aici pornind, s-ar putea să ajungem la ideea că mulți dintre cei înrolați discursiv și ca acțiune în diverse tabere, ar alege poate o cale mai moderată și, implicit, mai rațională dacă ar cunoaște sensul noțiunii la care am făcut referire mai sus. Idiotul util are la bază tocmai acest mix inconfundabil de naivitate, bună intenție în demers, idealism și fanatism. Cei care scriu istoria acestor zile cu manualele de manipulare în față se bazează tocmai pe faptul că – este știut – nimeni nu va lupta mai bine pentru cauza ta decât cel pe care l-ai convins să creadă cu adevărat în ea. Odată adus la ”punctul de fierbere”, acesta va deveni cel mai mare apărător și propăvăduitor al intereslor celor ce îi manipulează, fără a avea o rațiune economică sau mercantilă în spate.

Tocmai de aceea, construcția pas cu pas, picătură cu picătură a unor realități paralele,normate din frânturi de adevăruri este un proces anevoios. Dar odată el încheiat, vei putea alinia la start cea mai dedicată armată în diseminarea manipulărilor. Cel adus la linia perfectă de credintă nu va avea niciun alt adevăr, nu va crede niciun alt argument și nu va sluji decât pe cel creat în urma unei îndelungi manipulări.

Noțiunea de ”idiot util” este pusă pe seama lui Lenin, deși adevărul istoric ne spune să nu există niciun document care să ateste că această formulă i-a aparținut. Oricum ar fi fost, ea a intrat în comunicarea politică și publică din spațiul american prin faptul că îi definea pe cei inocenți în adoptarea și propăvăduirea idealurilor comuniste. La mai bine de o sută de ani de la Revoluția Rusă, România – țintă și atunci a propagandei sovietice incipiente – este plină de idioți utili.

Distorsionarea realității a devenit una dintre principalele preocupări ale politicului, dar nu prin propaganda de partid tradițională, ale cărei efecte sunt extrem de scăzute în comparație cu mașinăria maipulărilor pusă în miscare în ultimul timp. Sub ochii noștri se nasc adevărate rețele de construire a unor adevăruiri paralele, curelele de transmisie
funcționând perfect: tema este lansat în spațiul public de un jusrnalist, preluată de o publicație/televiziune și apoi gonflată și valorificată de către un politician. Doar că la baza acestor mașinațiuni stau banii. Foarte multi bani și ore întregi de negociere dintre jurnaliști/formatorul de opinie și politicieni unși cu toate alifiile. Banul este inima comerțului cu suflete, este lutul din care pot fi modelați cei care vor fi creatorii idioților utili.

Așa cum obiectivele unei lupte politice sunt de cele mai multe ori ascunse de știința militantului de partid și, să nu mai vorbim de cea a simpului cetățean, așa sunt și consultanții și jurnaliștii de la talpa redacțiilor care își poartă cu mândrie coroana de idioți utili, neștiind că în spatele lor șefimea negociază rețele de influență și schimbarea nu a vreunui sistem sau înfătuirea vreunei dreptăți, ci înlocuirea omului de la butoane. Aflăm de ceva vreme că oameni de afaceri și politicieni, cu mandate de extrădare și capete grele de acuzare, controlează prin subvenționări ascunse redacții întregi, în special în zona online-ului, direct sau prin interpuși, transformându-i pe aceștia din observatori critici în jucători pasionați ai unui joc ce nu este al lor. Și asta pentru că este esențial pentru ei să câștige bătăliile și în planul comunicării publice.

În spatele militantismului naiv al celor care scriu și vorbesc pentru o cauză, în aceste zile se află oameni care deal-uiesc mize enorme pentru libertățile și conturile lor bancare. Idioții utili cred orbește în dreptatea de abuzat al celui care, chiar și acum, este mufat la contractele păguboase pentru banul public, transformă transfugi ai sistemului în editorialiști ce luptă pentru dreptate și vor ajunge să își dea votul unor indivizi ce caută imunitatea ca fornă de expresie parlamentară.

Infracționalitatea s-a organizat de data asta mai bine și mai complex. A identificat capetele de pod, nodurile de comunicare importante și a reușit să cumpere acolo decidentul. A înțeles acum că să ai câțiva oameni politici în buzunar nu te poate ajuta foarte mult, dacă nu controlezi războiul de comunicare: felul în care este transmisă informația, ruperea ei în secvențe, plasarea în timp și corelarea cu evenimente aparent întâmplătoare.

Și iată cum, am ajus în stadiul în care, întrebarea cine este idiot util și cine interesat devine una cu un răspuns extrem de confuz. Intenția de a-i amesteca, de a combina credințele cu interesele extrem de precise devin obiective esențiale pentru cei care au înțeles că un control total al puterii politice și instituțioanle are la bază, în primul rând consolidarea controlului asupra rețelelor de vehiculare a informației către spațiul public.