Telefonul fără fir cu decredibilizarea instituțiilor statului: lobby plătit de români influenți

Încă din 2017, când partidul aflat la guvernare a pornit pe față o luptă împotriva Direciției Naționale Anticorupție, titlurile presei s-au centrat pe instituțiile statului. E o rețetă repetată constant: un comunicator de seamă iese în față, face o serie de declarații, apar dovezi și știrea devine o senzație.

Deși tentația de a lua fenomenul grosso modo este mare, încregătura din spatele acestei lupte are implicații mai serioase: evident este faptul că se încearcă dărâmarea unor șefi de instituții, pentru periclitarea imaginii DNA, SRI, SIE și așa mai departe, însă cărțile se fac și se aruncă în subteran.

Din decredibiliza celor mai de seamă instituții ale statului au de câștigat aceia cărora le-au fost pătate reputațiile inculpări în dosare de corupție sau trafic de influență, care aparent pun mână de la mână și plătesc un lobby spectaculos în străinătate.

Scrisoarea avocatului lui Trump, exemplul perfect

Este evident că mesajul transmis luni dimineață președintelui României, Klaus Iohannis, șefului Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și premierului Viorica Dăncilă, de către avocatul lui Trump, Rudolph Giuliani – fost primar al orașului New York – reprezintă o deviere de la ideea promovată atât de Departamentul de Stat, cât și de presa de peste ocean, care cer sancționarea oamenilor politici corupți din România.

G4Media.ro relatează că surse diplomatice au afirmat că declarațiile lui Giuliani și ale fostului director FBI Louis Freeh sunt rezultatul unui lobby sănătos, de pe urma căruia nu ar beneficia nimeni altcineva decât Puiu Popoviciu – condamnat definitiv la șapte ani de închisoare în dosarul Băneasa – și afaceristul Alexander Adamescu.

Amintim faptul că acum câteva zile, Louis Freeh a apreciat, într-un interviu acordat publicației Forbes, că pentru România sunt necesare o serie de măsuri pentru restabilirea statului de drept, într-un context descris de acesta ca fiind caracterizat de „temerile că lupta anticorupţie a condus la erodarea drepturilor civile şi a libertăţii de exprimare”.

Congresul SUA, și el cu bulină

Sorina Matei relata în 2017, pe blogul său, că în ultimii ani s-au cheltuit bani grei pentru promovarea anumitor firme sau români inculpați în dosare în cele mai importante structuri ale SUA, ca Congresul sau Senatul. Nu mai puțin de 9 companii/instituţii şi persoane sau cu afaceri puternice în țara noastră au angajat pe teritoriul american importante companii de lobby, din care enumerăm:

  • Gabriel Resources LTD, controlată de miliardarul israelian Benyamin/Beny Steinmetz (care a plătit în Congresul SUA activităţi de lobby de 1,8 milioane dolari pentru promovarea intereselor miniere în România)
  • societatea de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii (a plătit până acum 370.000 de dolari pentru activităţi de lobby referitoare la „supremaţia legii” în Congresul SUA)
  • Rompetrol – 800.000 de dolari
  • Grampet SA/Gruia Stoica – 30.000 de dolari
  • Dan Adamescu, prezentat în Congresul SUA ca “prizonier/deţinut politic în România”, a plătit 130.000 de dolari

Mergând înapoi pe firul poveștii

Apar până acum câteva nume-cheie, printre altele: Dan și Alexander Adamescu, Puiu Popoviciu, Rudolph Giuliani și Louis Freeh, care l-a reprezentat pe fiul magnatului Dan Adamescu, Alexander, în fața legii.

Despre Puiu Popoviciu s-a mai scris în trecut că a pus la bătaie mulți bani pentru o campanie intensă de lobby împotriva DNA și că ar avea o relație foarte apropiată de prietenie cu Robert Hunter Biden, fiul fostului vicepresedinte american Joe Biden, prin care ar fi incercat sa-si sustina cauza inclusiv in Congresul american, conform unui articol Hotnews.ro, publicat în august anul trecut.

În același trecut se afirma că Popoviciu ar fi făcut tranzacții cu apartamente de lux în orașul condus cu câțiva ani în urmă de către cel care azi i-a cerut lui Klaus Iohannis să ancheteze protocolul PG – SRI, Rudolph Giuliani.

Dincolo de lupta pe față, dusă cu nume și prenume de anumite figuri din România, se duce o luptă finanțată sănătos de către persoane provenite din zone diferite, care au ca scop comun periclitarea imaginii instituțiilor de forță românești.