Google va fi interzis în regiunea ucraineană ocupată Donețk
Google va fi interzis în regiunea ocupată Donețk din Ucraina pentru că ar fi promovat „terorismul și violența împotriva tuturor rușilor”, scrie Editiadedimineata.ro.
Denis Pușilin, șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD), a postat pe Telegram:
“Propaganda inumană a Ucrainei și a Occidentului a depășit de mult toate granițele. Există o adevărată persecuție a rușilor, impunerea de minciuni și dezinformare.
În acest sens, în fruntea tehnologiei informației se află motorul de căutare Google, care promovează în mod deschis, la ordinul curatorilor săi de la guvernul SUA, terorismul și violența împotriva tuturor rușilor, și în special a populației din Donbas.
Nu a început de ieri. Cred că această situație nu ar mai trebui să fie suportată. Am decis să blocăm Google pe teritoriul RPD. Așa se procedează în orice societate cu infractori: aceștia sunt izolați de ceilalți oameni.”
Rusia, Siria și Coreea de Nord sunt singurele state membre ale ONU care recunosc RPD ca autoritate legitimă.
Articole asemănătoare
Facebook va permite utilizatorilor să gestioneze datele colectate despre ei, însă nu vor fi diferente mari
Rusia se folosește de dezinformare pentru a atrage extrema dreaptă din SUA de partea sa
Meta își reorganizează departamentul de PR pentru a face față expunerii negative din presă
Platforma lui Trump a devenit, din rețea de socializare, un hub al extremismului
Twitter nu respectă standardele UE privind dezinformarea. A prezentat un raport incomplet