Google este acuzată că ar fi încheiat un acord cu Facebook prin care oferea avantaje rețelei sociale
Procurorii americani susțin că șeful Facebook, Mark Zuckerberg și cel al Google, Sundar Pichai, au aprobat personal o înțelegere secretă care a oferit rețelei sociale un avantaj în licitațiile de publicitate online ale gigantului de căutare. Conform Politico, acordul dintre cele două companii (încheiat în 2018) ar fi oferite privilegii platformei de socializare atunci când reclamele erau rulate prin programul de ad-uri deținut de Google.
Bazându-se pe e-mailuri interne, plângerea înaintată de autoritățile americane arată că înțelegerea dintre cele două companii a fost analizată la cel mai înalt nivel. Implicarea personală a lui Sundar Pichai, Sheryl Sandberg (directorul pentru operațiuni al Facebook) și Mark Zuckerberg denotă importanța și magnitudinea acordului. Într-un e-mail adresat lui Zuckerberg, Sandberg i-a spus acestuia că acordul „este o afacere importantă din punct de vedere strategic„, conform documentelor consultate de Politico.
Procesul intentat de procurori acuză Google de monopolizarea pieței online de publicitate și a instrumentelor folosite pentru a cumpăra, vinde și afișa ad-uri. Cazul se bazează pe concesiile pe care Google le-ar fi făcut Facebook-ului în urma acordului, inclusiv comisioane mai mici și limite de timp mai lungi pentru licitații.
Google a reacționat cu privire la aceste acuzații și a numit plângerea ca fiind ”plină de inexactități și lipsită de valoare juridică”. Purtătorul de cuvânt al gigantului american a mai adăugat pentru Politico că ”în fiecare an semnăm sute de acorduri care nu necesită aprobarea directorului general, iar acesta nu a fost diferit”.
Deși Meta nu face parte din plângerea autorităților, compania a reacționat și ea și a declarat că ”acordul de licitație ne-exclusiv al Meta cu Google și acordurile similare pe care le avem cu alte platforme de licitație au contribuit la creșterea concurenței pentru plasarea de anunțuri”.
E bine de știut că Google și Facebook sunt cei mai mari jucători în materie de reclame online, o bună parte din veniturile lor venind din sistemul de ad-uri pe care l-au implementat. Faptul că acestea au decis să facă o înțelegere pentru a-și oferi presupuse avantaje reciproce, scoate la iveală o imagine destul de sumbră a pieței de ad-uri, dar nu ar fi ceva neașteptat. Google nu se află la prima controversă legată de practicile dubioase când vine vorba de reclamele online. Procesele intentate de publicațiile de știri sunt, probabil, cele mai cunoscute exemple de comportament neconcurențial din partea gigantului tech.
Articole asemănătoare
Iohannis anunță decretarea stării de urgență la începutul săptămânii viitoare
Facebook testează modalități de control mai mare asupra News Feed-ului
Meta va lansa Threads în UE, pe 14 decembrie
Klaus Iohannis, reacție pe Facebook în urma violențelor din Piața Victoriei
Dana Budeanu, colaborare cu un site de știri. Va comenta scena politică din România