Festivalul de Jurnalism de la Perugia a început. Presa din întreaga lume își declară solidaritatea cu colegii ucraineni
După o pauză de doi ani, Festivalul Internațional de Jurnalism de la Perugia, Italia, revine. Ediția 2022 a celei mai mari reuniuni a jurnaliștilor din întreaga lume a început pe 6 aprilie și este programat să se încheie pe data de 10.
Editiadedimineata.ro, prin jurnalista Marina Constantinoiu, relatează sentimentul resimțit de participanții care, în ultimii doi ani, nu au putut să participe la festival.
„Mulți visează să fie prezenți la Perugia, să participe la discuții despre starea presei și mai ales despre viitorul ei. Căci, știm bine, un om informat este un om puternic. Și pentru a fi informat trebuie să ai și sursa sigură. Iar asta pare a fi cea mai mare problemă cu care se confruntă societățile noastre azi și, implicit, și gazetarii înșiși, în lupta cu fake news, dezinformare, informare parțială, manipulare, care ne-au invadat viețile tuturor”,se arată în articolul publicat de Editiadedimineata.ro.
Mai mult, străzile orașului italian Perugia s-au umplut rapid cu jurnaliști și voluntari, veniți să participe la Festivalul Internațional de Jurnalism, ediția 2022. Însă faptul că restricțiile COVID s-au relaxat aproape în toate colțurile Europei nu înseamnă că organizatorii nu au luat în calcul și potențialele riscuri. Astfel, măștile FFP2 și certificatul verde sunt condiții obligatorii pentru participare.
„Jurnaliştii din întreaga lume discută probleme stringente cu care se confruntă industria producătoare de ştiri, cum ar fi creşterea numerică a redacţiilor hibride, modelele în obținerea de venituri, acoperirea temei crizei climatice, inovarea în materie de ştiri şi, evident, cum altfel, războiul din Ucraina.
Război care este pe buzele tuturor, fie în paneluri, fie la discuțiile de grup sau între patru ochi, la o țigară sau o porție de lasagna la unul dintre foarte multele restaurante din oraș. Treci pe lângă o masă, o terasă, nu auzi decât «Rusia, Ucraina, război». Te ia cu friguri, iar te ciupești, să vezi dacă e adevărat că ești contemporan cu o pandemie și cu un război pe care îl poți deja considera mondial, atât timp cât consecințele lui pe termen lung sunt la nivel planetar”, se mai arată în articol.
Citiți mai multe despre cum se desfășoară evenimentul din Perugia, cel mai mare festival de acest fel, AICI.
Jurnaliștii din întreaga lume, alături de colegii din Ucraina
Momentele grele prin care Ucraina și jurnaliștii de acolo trec nu au fost neobservate de către participanții la festival. În fapt, pe 9 aprilie, o declarație comună va fi lansată în cadrul evenimentului pentru a sublinia solidaritatea oamenilor din presă cu jurnaliștii din Ucraina.
Declarația, ce poate fi citită integral aici, solicită un sprijin sporit pentru mass-media și jurnaliștii independenți din Ucraina. Cele mai importante puncte din textul declarației afirmă ca:
- statele și grupurile armate să elibereze toți jurnaliștii încarcerați și răpiți, inclusiv pe cei reținuți sau condamnați sub pretextul interzicerii defăimării sau al combaterii terorismului;
- reprimarea disidenței de către Rusia; atacurile sale împotriva libertății presei; intimidarea jurnalismului independent să se oprească, întrucât aceste acțiuni îi forțează pe jurnaliștii care rămân angajați în a spune adevărul și a vorbi liber să tacă sau să se exileze. Poporului rus i se refuză accesul la adevăr;
- UE și statele membre să furnizeze vize de urgență și adăposturi sigure pentru jurnaliștii ucraineni, precum și pentru jurnaliștii independenți din Belarus și Rusia, pentru ca aceștia să își restabilească bazele de operațiuni și să continue să relateze;
- Uniunea să utilizeze toate forurile multilaterale pentru a apăra drepturile jurnaliștilor și a promova protecția acestora ca civili în conformitate cu dreptul umanitar internațional, în special în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei;
- presa internațională să asculte apelurile colegilor ucraineni de a folosi un limbaj adecvat și precis atunci când relatați despre invazia Rusiei în Ucraina, în conformitate cu standardele etice ale jurnalismului independent;
- instituțiile media internaționale să pună la dispoziția jurnaliștilor ucraineni și a tuturor jurnaliștilor, inclusiv a celor independenți care relatează din Ucraina, în măsura posibilităților, cursuri de formare în materie de siguranță și echipament adecvat.
- companiile tech să colaboreze cu comunitatea media și jurnalistică pentru a identifica, proteja și promova jurnalismul independent și etic, verificarea faptelor și eforturile de educație mediatică.
Mediastandard.ro își afirmă susținerea față de jurnaliștii ucraineni, care au fost obligați să devină, peste noapte, corespondenți de război. În aceeași măsură, ne declarăm solidaritatea și cu colegii din Rusia și Belarus care, din cauza activităților lor, au fost supuși la presiuni și represalii din partea statului. MediaStandard este unul dintre zecile de semnatari care au semnat ”Perugia Declaration of Ukraine”.
Articole asemănătoare
Jurnalist britanic pro-rus, acuzat de crime de război în Ucraina, pus pe lista de sancțiuni
Iohannis anunță prelungirea stării de urgență cu încă o lună: ”Este necesar pentru a ţine epidemia sub control”
Care e faza cu reclama de Crăciun a Coca-Cola făcută cu AI
Jurnaliștii postului public italian RAI, în grevă din cauza cenzurii guvernului lui Giorgia Meloni
Caz de infectare la un post de televiziune. Printre contacți se numără și Ludovic Orban