Fearmongering, tehnica de manipulare prin inducerea fricii – o monedă cu două fețe în criza din Ucraina

Știi vorba „ce face frica din om”? Uneori, îl face să cumpere un produs, alteori să își scoată toți banii din bancă sau să își facă stocuri exagerate de mâncare. În alte situații, oamenii pun presiune pe guverne să acționeze și, de multe ori, alimentează o mișcare prin susținerea acesteia.

Nimic bun nu iese din teama irațională. Poate acesta este și motivul pentru care fearmongering, adică „acțiunea de a trezi în mod deliberat teama sau alarmarea publicului cu privire la o anumită problemă”, există. Termenul, explicat anterior de Dicționarul Oxford, este o tehnică de manipulare 101, întâlnită astăzi cel mai des în publicitate – tocmai pentru că e ușor de pus în practică și care stârnește eficient un răspuns. Nici măcar nu e nevoie de inventarea unor informații noi – deși, în unele situații, precum operațiunile false-flag, acest lucru s-a întâmplat -, ci doar de specularea la maxim a presupusului pericol.

A băga spaima în cineva

Campaniile electorale americane au fost dominate în anii ’60 de reclame presărate cu teamă. Una dintre cele mai cunoscute, scrie Salon, se numește ”Daisy”. O fetiță de câțiva ani numără petalele unei flori, în timp ce vocea ei este înlocuită treptat cu numărătoarea inversă făcută de o voce masculină. În timp ce camera dă zoom pe ochii fetiței, apare imaginea detonării unei arme nucleare.

Reclama, care nu a stat foarte mult pe micile ecrane dar care a ajuns să facă istorie, era modul lui Lyndon B. Johnson de a le spune votanților că oponentul său va fi ales, un război nuclear este iminent. Oricât de înfricoșătoare ar fi imaginile realizate de echipa lui Johnson, efectul scontat a fost cel așteptat: a câștigat fotoliul de la Casa Albă în alegerile prezidențiale din 1964.

Însă fearmongering nu s-a limitat doar la campaniile politice interne. Tehnica stă la baza campaniilor teroriste, frica fiind principala armă pe care organizații extremiste precum ISIS și Al-Qaeda au folosit-o pentru a-și duce mesajul mai departe. În fapt, chiar și SUA a folosit aceeași metodă pentru a justifica ”războiul global împotriva terorismului” de după 9/11, prin înlocuirea optimismului și sensului de unitate cu nevoia de răzbunare. La doar trei zile de la prăbușirea Turnurilor Gemene, președintele Bush afirma: „Responsabilitatea noastră față de istorie este deja clară: să răspundem la aceste atacuri și să scăpăm lumea de rău”.

Un regim construit pe frică

Nici Rusia nu e străină de fearmongering. Din timpul Uniunii Sovietice și până în prezent, Kremlinul s-a folosit de frică ca să își ducă mai departe agenda politică. Întreaga anexare a Crimeei, în 2014, a fost posibilă mulțumită panicii pe care Moscova, prin separatiștii pro-ruși, a indus-o în populația din peninsulă. Folosind imagini false, regimul lui Putin i-a făcut pe rusofonii din regiune să creadă că Kievul le vrea tot răul din lume.

În fapt, toate operațiunile false flag sunt făcute în spiritul instigării fricii. Se crede că una dintre primele operațiuni de amploare desfășurate de FSB după venirea la putere a lui Putin a fost detonarea mai multor clădiri de apartamente din Rusia. Ulterior, teroriștii ceceni au fost scoși vinovați pentru sutele de morți și pierderile materiale masive. Urmarea a fost, și ea, dramatică: Rusia a declanșat un război împotriva Ceceniei la scară largă.

Singurul câștigător din această situație a fost Vladimir Putin. Venit la putere pe premize nefavorabile, ca viitor succesor al președintelui Yelțin, aflat într-o stare din ce în ce mai degradată, și considerat a fi un loialist al acestuia, evenimentele de la jumătatea anului 1999 i-au adus lui Putin susținerea populară și un mandat cu drepturi depline de președinte.

Două fețe ale aceleiași monede

De la începutul acestui an, plecând de la premiza că tensiunile ruso-ucrainene se vor accentua și se va ajunge la o invazie, oficialii americani au avertizat că Moscova va folosi operațiuni sub steag fals pentru a câștiga un pretext al invadării. Nu ar fi prima oară: în primele zile ale anexării Crimeei, pe străzile din regiune au început să apară ”omuleții verzi”. Localnicii le spuneau așa grupurilor de bărbați îmbrăcați în uniformele ruse militare, dar care nu purtau niciun semn distinctiv, care au fost folosiți pentru a menține la depărtare forțele armate ucrainene. Abia ulterior s-a confirmat ceea ce lumea suspecta deja: că Rusia a trimis trupe militare pentru a-și urmări interesele din regiune.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat pe 3 februarie că o astfel de operațiune de false flag este una dintre opțiunile explorate de Moscova „pentru a încerca să creeze o narațiune publică conform căreia ei sunt victima și că Ucraina este agresorul”. Ulterior, alte voci din interiorul administrației americane ar fi dezvăluit că separatiștii pro-ruși ar fi încercat să folosească actori plătiți pentru a regiza o filmare. Ceva similar au făcut și în 2014, când cazul «băiatului răstignit din Slaviansk» (care ar fi fost executat de forțele ucrainene chiar în fața mamei sale) a fost prezentat de întreaga presă rusă. Filmarea era, în realitate, o minciună, iar persoanele care apăreau în ea erau actori.

Devotarea pe care Federația Rusă a arătat-o metodei fearmongering este incontestabilă, reprezentând o rămășiță a tacticilor perfecționate în timpul regimului precedent. Însă în aceeași măsură, și strategia SUA poate fi catalogată drept fearmongering (rușii au și făcut-o).

Barry Glassner explică, într-una dintre edițiile revistei academice ”Fear: Its Political Uses & Abuses”, că după 9/11, oficialii americani au folosit trei tehnici asociate fearmongering: repetiția, portretizarea unor cazuri izolate ca trenduri și direcționarea atenției publicului într-o direcție falsă. Ori informațiile venite dintre vârful administrației Biden și preluate la nivel larg în presă sunt știri prioritare în orice stat european, de cel puțin trei săptămâni.

Însă, de cele mai multe ori, afirmațiile nu aduc nimic nou, ci doar repetă ceva ce a fost spus anterior. Exemplul perfect este chiar avertizarea cu privire la pericolul unei operațiuni false:

• pe 14 ianuarie, prin vocea purtătorului de cuvânt al Pentagonului: Rusia a „poziționat un grup de agenți” pentru a executa „o operațiune menită să arate ca un atac asupra lor sau asupra oamenilor vorbitori de limbă rusă din Ucraina”;
• pe 3 februarie, când oficiali americani au declarat că au informații solide în acest sens: Rusia s-a pregătit să „fabrice un pretext pentru o invazie” a Ucrainei prin crearea „un videoclip de propagandă foarte grafic” care ar prezenta un atac fals al Ucrainei împotriva Rusiei.
• pe 13 februarie, când consilierul pe securitate Jake Sullivan a apărut într-un interviu al CBS: „De asemenea, urmărim cu mare atenție posibilitatea existenței unui pretext sau a unei operațiuni fals flag pentru a demara acțiunea rusă în care serviciile de informații ruse efectuează un fel de atac asupra forțelor proxy ruse din estul Ucrainei sau asupra cetățenilor ruși, apoi da vina pe ucraineni”.
• pe 17 februarie, Biden a declarat că SUA au motive să creadă că Rusia este „angajată într-o operațiune false flag”.

Spuneam anterior că fearmongering dă roade pentru că exploatează o teamă absolut de înțeles a oamenilor. În acest caz, este vorba despre un război declanșat de Rusia – ori oamenii nu numai că știu că Rusia este capabilă, ci și cum o confruntare la scară largă le-ar influența și perturba viețile. Prin expunerea prelungită la informații cu caracter negativ, care nu au cum să nu inducă teamă în oricine, atenția opiniei publice internaționale este atrasă asupra Rusiei. Astfel, orice mișcare greșită din partea Rusiei va fi mai greu de trecut cu vederea – spre deosebire de 2014, când Moscova a putut să invoce diferite pretexte pentru anexarea Crimeei.

Toate datele din prezent ne arată că strategia adoptată de SUA și convenită cu partenerii dă roade. Asta nu înseamnă că aceeași strategie este mai puțin manipulare, indiferent dacă ești de părere sau nu că scopul scuză mijloacele.