”Falsul” viral cu mâna lui Putin care trece prin microfon e un fake în sine

Rusia lui Vladimir Putin, ca și URSS-ul înaintașilor săi, e cunoscută pentru punerile în scenă elaborate. Nu cu mult timp înainte să declanșeze cea mai mare operațiune militară de la al Doilea Război Mondial încoace, Kremlinul a regizat o ședință la care au participat Putin și alți oficiali de rang înalt, pentru a recunoaște independența regiunilor separatiste din Ucraina de Est. Numai că detalii minore, precum ceasurile desincronizate ale oficialilor, au dat de gol sceneta. Și Stalin, cu metodele de atunci, a ”șters” din existență mulți oficiali sovietici pe care îi considera inamici ai statului, mulțumită prelucrării fotografiilor și unui pluton de execuție.

Din acest motiv, când lumea a început să suspecteze că Vladimir Putin ar fi înscenat un dineu cu stewardese, clipul a devenit rapid viral. Suspiciunile oamenilor au fost trezite de un fragment în care mâna lui Putin pare că trece prin microfon, ca și cum liderul de la Kremlin s-ar fi filmat în fața unui green screen.

Un fals fake

Imaginile, care au circulat pe toate platformele de social media, au ridicat rapid întrebări cu privire la sănătatea fizică și mentală a lui Putin – mai ales că circulă zvonuri cum că acesta ar suferi de o boală incurabilă, după ce s-a spus că este germofob. Falsificarea întâlnirii dintre Putin și stewardezele Aeroflot ar întări suspiciunile conform cărora zilele fostului KGB-ist ar fi numărate.

The clip has caused a big stir online.

Putin nu-i nici magician și se pare că nici nu ar fi regizat această întălnire – cel puțin nu așa cum credem. În schimb, ciudățenia ar fi fost rezultatul comprimării excesive a fișierului, ceea ce a dus la pierderea calității imaginii.

Fenomenul, numit ”generation loss”, este o eroare tehnică apărută prin copierea succesivă a unei imagini, apărută atunci când un fișier este salvat și trimis de multe ori pe social media.

Publicația Mother Jones a realizat o comparație între imaginile care au ajuns virale și clipul la rezoluție mare. În dreapta, se poate vedea cum mâna lui Putin nu este supusă aceleiași iluzii optice ca în exemplul din stânga, deși este vorba despre același cadru.

sursa: Motherjones.com

Teama irațională de green screen

Astăzi, folosirea chroma key pentru a înlocui fundalul cu orice altă imagine este o metodă comună,  folosită în film și televiziune, cel mai des pentru jurnalele meteo, dar și pentru alte producții video – YouTube sau Twitch, de exemplu.

Nu este însă prima oară când internetul se isterizează cu privire la ceea ce cred că este falsificarea unei imagini cu ajutorul green screen-ului. Jurnalistul BBC Shayan Sardarizadeh, expert în dezinformare, susține că și Joe Biden a fost ținta unor afirmații ridicole de acest gen, în decursul anului trecut.

Într-un video din martie 2021, în care președintele american stătea de vorbă cu presa, pare că mâna lui Biden trece printr-unul dintre microfoane. În realitate, unghiul ciudat, calitatea proastă a imaginii (cauzată de generation loss) și textura blănii artificiale care acoperă microfonul contribuie la această iluzie optică.

Jurnalistul Mick West a făcut un video în care explică și exemplifică iluzia optică:

L-a trollat Zelenski pe Putin?

Pe măsură ce imaginea falsă cu Putin continuă să se răspândească online, NEXTA, o publicație ucraineană, a împins ideea că președintele Volodimir Zelenski și-a bătut public joc de omologul său rus, împingând microfonul la care tocmai a vorbit.

Mai jos puteți vedea o compilație cu momentul în care mâna lui Putin ”trece” prin microfon și aparentul mesaj sublinial al lui Zelenski:

Oficial, imaginea cu liderul ucrainean care-l trollează pe Putin nu a apărut oficial, însă pare a fi dintr-o declarație publică de pe 5 martie, făcută publică după ora 9 seara. Snopes nu poate explica de ce variantele făcute publice de echipa lui Zelenski nu conțin și momentul în care acesta împinge microfonul sau cum filmarea completă a ajuns la third parties, însă rămâne întrebarea: dacă președintele Ucrainei chiar a dorit să-și bată joc de Vladimir Putin, de ce au scos acel moment din clipurile oficiale, încărcate pe toate platformele de social media?

Luând aceste lucruri în considerare, echipa Snopes cataloghează afirmația ca fiind ”nedovedită”, întrucât este imposibil de aflat: 1) când a fost făcută filmarea; 2) dacă scopul acelui gest era de batjocură; 3) dacă clipul este autentic sau a fost supus unor modificări sau 4) cum a ajuns secvența în posesia unor news outleturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *