Euroscepticismul – eșec înainte de implementare. Referendumul, finalul unei false teme EXCLUSIV

Eșecul refendumului pentru familie, așa cum a fost el definit în mod manipulator de către cei care l-au provocat și organizat, are efectul unei adevărate calamități pentru personajele care se vedeau pe cai mari în următoarea perioadă electorală. Și nu vorbesc aici de palma uriașă data de cetățenii unei Românii tot mai interesante celor care se află astăzi la butoanele mișculaților politice, ci de cei care credeau că au prins un culoar de comunicare aberant: naționalist și eurosceptic.

Investiția financiară uriașă a unei formațiuni civice ce și-a făcut scop în sine din așa-zisa promovare a valorilor familiei, apariția și activitatea febrilă a unor site-uri obscure, dar cu mesaje directe și/sau subliminale ce își propuneau să clădească un curent eurosceptic tot mai puternic sau suveica unor teme ce au fost plimbate mai mult sau mai puțin subtil din propaganda oficioaselor rusești către canale media românești – sunt doar câteva indicii care pot construi teoria conform careia Referendumul putea fi folosit ca rampă de lansare pentru un pas politic și electoral major, de tăiere a conexiunilor României cu Uniunea Europeană. Cei care au gândit aceasta schemă politică nu au luat niciun moment în calcul ipoteza unui eșec: erau deja 3 milioane de semnături asigurate, ce aparent puteau fi transferate în voturi, un mecanism de partid impresionant și, dincolo de orice, susținerea celei mai puternice rețele de influență în societate: Biserica.

Poate că lipsa aparentă a vreunui risc a făcut ca, săptămâna trecută, trei actori politici diferiți, dar legați între ei de un fir încă nevăzut, au frazat aproape sincron nevoia unei acțiuni dramatice de recâștigare a unei independențe față de „jugul vestic”. Unul dintre ei – liderul celui mai mare partid din România, spera că astfel să câștige electoral pe un culoar naționalist, tradiționalist și anti UE. Ceilalți doi -Marian Munteanu și col. Dragomir –  sperau probabil să facă din naționalismul religios sau din zgândărirea unei mândrii naționale exacerbate – trambuline în săltarea unor formațiuni minuscule către politica mare. Tocmai de aceea, toți trei au indus public ideea că  Referendumul poate fi privit ca o izbăvire de toate relele ce vin din vest: de la multinaționale, la moravurile îndoielnice.

Cu un succes clamat deja pe toate drumurile, cu sprijinul spectaculos al Bisericii, cu forța unei coaliții civice ce, teoretic, a adunat 3 milioane de semnături, drumul către euroscepticism părea deschis, iar Referendumul un val meticulos construit pentru livrarea mesajelor electorale din perioada următoare.

Doar că socoteala a fost spectaculos stricată de un dezinteres major al cetățenilor cu drept de vot, asta spunând răspicat câteva lucruri:

1. Că cei mai mulți dintre români au, în mod evident, un simț politic mai dezvoltat decât al celor care ne conduc. Și astfel, ne-a fost mai simplu să identificăm un fake-topic, construit pe multiple fake-news, susținut de fake-media, generată exclusiv pentru propaganda electorală;
2.  Că ruperea de Europa, scepticismul față de valorile UE sunt o pistă falsă, un drum înfundat pentru politicienii care își propuneau să facă din asta tema de campanie pentru rundele electorale viitoare.
3. Că România are o societate profund sănătoasă, cu șanse mari de eliminare a propagandei clădite pe frici și elemente mistice primare, fapt care o face mai rezistenta la încercările de manipulare și la diversiunile clădite pe discursuri paralele cu interesele românilor.