Eugen Nicolicea și ”portofoliul mare” de ieșiri nervoase
Un parlamentar îi răspunde în batjocură unei jurnaliste, așa cum au făcut și alți oameni publici înaintea sa. În contextul în care președintele Klaus Iohannis n-a dorit să-i accepte portofoliul lui Eugen Nicolicea pentru Ministerul Justiției, reporterul RealitateaTV a încercat să afle ce părere are social-democratul.
În schimb a avut loc un dialog jenant, în care Mădălina Mihalache încerca să îi explice parlamentarului că ea își face doar treaba, iar Nicolicea îi răspundea în batjocură.
Eugen Nicolicea: Monopolizaţi discutia şi v-am explicat. Nu înţelegeţi, nu aveţi nicio pregătire, nu mai întrebati. Nu va mai raspund dumneavoastra. Ce pregatire aveti?
Mădălina Mihalache: Eu va pun niste intrebari…
Eugen Nicolicea: Esti chimista, nu? Sau ce esti?
Mădălina Mihalache: Sunt jurnalist si va adresez intrebari, domnule Nicolicea.
Momentele de acest gen nu îi sunt, însă, străine social-democratului. De fapt, Eugen Nicolicea are ”un portofoliu” destul de mare atunci când vine vorba de astfel de comportamente.
ENIGMA LICENȚEI
La sfârșitul anului 2017, Adevărul a dezlușit unul dintre ”cele mai mari” mistere ale politicii românești post-decembriste: unde a terminat Eugen Nicolicea studiile superioare.
Astfel, publicația a aflat că parlamentarul a urmat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de „Învăţământ la Distanţă”. Asta după ce a rămas repetent la prima facultate, cea de Automatizări şi Calculatoare a Universităţii din Timişoara. A absolvit-o pe cea de Electronică în 1982, după ce s-a transferat.
Finalizarea studiilor superioare este un subiect atât de sensibil pentru Nicolicea, încât acesta a reacționat față de doi jurnaliști într-un mod nepotrivit. De exemplu, reporterului Adevărul i-a spus, atunci când acesta l-a întrebat despre studiile la Drept pe care le-a urmat: „Mă, băiatule, tu chiar nu înţelegi? Vrei să avem altfel de discuţii?“.
La nici o zi, atunci când jurnalistul din partea Digi24 a repetat întrebarea, social-democratul a refuzat să răspundă la întrebare. În schimb, l-a amenințat pe jurnalist că îi va ridica acreditarea dacă va continuă să insiste pe acest subiect.
Eugen Nicolicea: Am terminat o facultate de Drept cu media 10, dar pentru că unul care a lucrat ca politruc la Opinia Studențească Iași… n-am chef să-i raspund. Gata, am încheiat subiectul.
Toma Petcu, jurnalist Digi24: Nu îmi dați peste mână, vă rog!
Eugen Nicolicea: Te rog frumos, încheiem subiectul dacă faci insinuări de felul ăsta și minciuni.
Toma Petcu: Încercam doar să vă rog să ne oprim puțin.
Eugen Nicolicea: Încalci regulamentul Camerei. Am spus nu, atât. Deci dacă vei da ceva voi solicita să fii sancționat cu acreditarea.
ȘI COLEGII DE PARLAMENT SUNT O PROBLEMĂ
Parlamentarul ajuns la al șaptelea mandat nu a intrat în conflicte doar cu presa. Eugen Nicolicea a avut ieșiri nervoase și față de colegii de plen, membri ai Opoziției parlamentare.
De exemplu, o scenă jenantă s-a petrecut la începutul lunii iunie. Atunci când se dezbăteau modificările Codului penal, a avut loc un schimb de replici dure între personajul principal al acestui material și un național-liberal.
Cătălin Predoiu (PNL) a întrebat de ce a fost scoasă categoria terților din noua definiție propusă de PSD la infracțiunea de abuz în serviciu, iar Eugen Nicolicea i-a afirmat: ”Am explicat o dată înainte de a pleca la plen, probabil că erați la budă. Păi ce facem aicea?”.
Deși discuția a durat cinci minute întregi, social-democratul a evitat să răspundă la întrebarea inițială. În schimb, l-a atacat constant pe fostul ministru al Justiției din partea PNL.
O scenă similară a avut loc și cu senatorul PMP Robert Turcescu. În decembrie 2017, între aceștia a avut loc o discuție halucinantă, în care parlamentarii și-au atribuit animale, dar au și discutat despre ”bile negre”.
Eugen Nicolicea, referindu-se la Turcescu: Se repetă ca un papagal.
Robert Turcescu: (…) vă pot compara eu cu un dihor. Păstraţi-vă decenta.
Eugen Nicolicea: Se pare că nu ai decât nişte bile negre azi
Robert Turcescu: Da, mai mari
Eugen Nicolicea: Mai mari, dar tot negre. (…) Cu atât mai rău, ne uităm la culoarea fiecăruia
Robert Turcescu: Chiar vă invit.
LECȚIA DE PE HOLURILE PARLAMENTULUI
La scurt timp de la episodul aprins dintre Predoiu și Nicolicea, a avut loc un moment neașteptat. Presa i-a întors spatele președintelui Comisiei juridice din Cameră și nu i-a mai acordat atenție.
Motivul, relatează G4Media, ar fi fost că deputatul nu era interesat să dialogheze cu jurnaliștii, ci să discute doar despre ce îl interesa pe el. Mai exact, conflictul avut cu Cătălin Predoiu. După câteva minute, Eugen Nicolicea a revenit în fața jurnaliștilor, dar aceștia efectiv l-au lăsat singur în fața camerelor.
Articole asemănătoare
Recomandările redacției: despre viața unui jurnalist în Fâșia Gaza și cum schimbă influencerii consumul de știri
UE se pregătește de intrarea în vigoare a regulamentului privind serviciile digitale
Despre dezinformare și fake news strategic cu Lucian Dumitrescu, expert în securitate internă și internațională [INTERVIU]
Alte personaje, aceleași obiceiuri-Festivalul Simfonia Lalelelor
Este prima poză cu Liviu Dragnea din închisoare fake sau autentică?