Dosarul ofițerului care a amenințat-o pe Emilia Șercan, pe masa DNA
Dosarul în care jurnalista Emilia Șercan a fost amenințată de către un ofițer de poliție a ajuns pe masa Direcției Naționale Anticorupție.
Anchetarea cazului revine DNA după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au constatat că dosarul nu este de competența lor, conform Adevărul.
Nu este clar de ce instituția amintită a renunțat la caz – o explicație ar fi existența suspiciunilor că Gheorghe Adrian Bărbulescu, în vârstă de 23 de ani, ar fi acționat la ordinul cuiva, în schimbul unor posibile foloase, bunuri sau sume de bani.
Amintim faptul că în decursul zilei de miercuri, au apărut informații în presă că suspectul principal ar fi un ofițer, angajat al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Tânărul ar fi fost audiat, însă procurorii n-au anunţat încă dacă iau vreo măsură împotriva lui.
Articole asemănătoare
O înregistrare audio arată cum Giuliani a pus presiune pe oficiali ucraineni pentru a anunța anchetarea lui Biden
Marile companii își fac intenționat produsele incompatibile. Ce se poate face?
Putin refuză să promită că Navalnîi va ieși viu din închisoare: „Astfel de decizii nu sunt luate de președinte”
Trump distribuie propagandă rusă despre contra-candidatul său, menită să influențeze alegerile din 2020
Efectele reale ale dezinformării: O școală din Vaslui a fost luată cu asalt, după ce părinții au crezut că le sunt vaccinați copiii împotriva coronavirus