Donald Trump a preluat o conspirație promovată de propaganda rusă

Președintele Statelor Unite ale Americii a ajuns din nou în atenția publică pentru o postare pe care a făcut-o pe Twitter – și care s-a dovedit a fi, ulterior, o conspirație promovată de  propagandă rusă.

Într-un tweet postat pe 9 iunie, Donald Trump afirmă că bărbatul de la 75 de ani care a fost împins de forțele de ordine și s-a lovit la cap în urma căderii ar fi fost un ”provocator antifa”. În plus, liderul SUA spune că acesta s-ar fi apropiat de ofițerii înarmați pentru a ”scana comunicările poliției pentru a opri echipamentul”.

Martin Gugino a participat săptămâna trecută la un protest Buffalo și s-a îndreptat spre un grup de polițiști care l-au împins pe trotuar. În timp ce acesta sângera, ofițerii au trecut mai departe, ignorându-l.

Trump face trimitere, la sfârșitul postării, către un al cont de Twitter, aparținând unui post TV obscur din SUA, One America News Network. OANN, o pseudo-televiziune, a difuzat un segment în care se afirmă că ”recent a apărut un videoclip care îl arăta pe Gugino folosind un tracker de poliție pe telefonul său, încercând să scaneze comunicațiile poliției în timpul protestului” – fără să ofere însă dovezi în plus.

După ce OANN a fost criticată pentru afirmațiile nefondate și toxice, patronul postului, Robert Herring, a afirmat pe Twitter că reporterii vor reveni cu completări. Segmentul difuzat ulterior a afirmat doar că Gugino ”avea legături cu antifa, grupul terorist violent”, afirmație susținută în alte situații și de Herring, care a citat ”surse sigure”.

Nu este clar dacă există și alte surse, însă conspirația a apărut prima oară pe un blog de extremă dreaptă, Conservative Treehouse, care postează frecvent teorii ale conspirației.

Naratorul segmentului TV difuzat de OANN, Kristian Rouz, este un cetățean rus care a lucrat și pentru Sputnik, organul oficial de propagandă al Kremlinului, arată The Daily Beast. În trecut, Sputnik a fost acuzată că ar fi contribuit la influențarea publicului american în timpul alegerilor prezidențiale din SUA, din 2016.

Iar Rouz nu e la primul derapaj de acest fel. Luna trecută, așa-zisul jurnalist a repetat o teorie a conspirației promovată intens de către propaanda rusă, conform căreia coronavirusul a fost un complot pentru ”controlul populației” de George Soros, Bill Gates, Dr. Anthony Fauci, Bill și Hillary Clinton și China.

Decredibilizarea protestelor anti-rasism din SUA reprezintă una dintre metodele prin care Kremlinul încearcă să destabilizeze situația socio-politică din America. Nu esten prima oară când protestele Black Lives Matter sunt țiinta manipulărilor promovate de propaganda rusă – în 2016, s-a încercat stârnirea animozității rasiale prin crearea de grupuri false BLM și promovarea unor mesaje toxice.

Un studiu realizat recent de către Universitatea din Washington arată că atât în 2016, cât și în 2020, Rusia a încercat să se folosească de capitalul de imagine al mișcării Black Lives Matter pentru a-și urmări interesele proprii.

5 Comentarii

  1. Iar Rouz nu e la primul derapaj de acest fel. Luna trecută, așa-zisul jurnalist a repetat o teorie a conspirației promovată intens de către propaanda rusă, conform căreia coronavirusul a fost un complot pentru ”controlul populației” de George Soros, Bill Gates, Dr. Anthony Fauci, Bill și Hillary Clinton și China

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *