Diferențele dintre disinformation și misinformation. Un scurt ghid de înțelegere a nuanțelor dezinformării

Limba română are, în general, multe nuanțe, însă nu și când vine vorba de dezinformare. În română, fie că ne referim la dis-information sau la mis-information, ele sunt traduse la fel, însă asta nu înseamnă că nu există diferențe în aplicabilitate.

Intenția e cheia

Folosirea excesivă a termenului ”fake news” pentru a descrie orice formă de dezinformare ne-a determinat să pierdem din vedere definiția din spatele său, fiind în prezent – în opinia populară – egal cu o informație falsă, fie ea distribuită cu intenția de a dăuna sau nu.

Totuși, engleza este ceva mai explicită. Deși ambele cuvinte se referă la informații greșite sau false, când facem distincția între disinformation și misinformation e necesar să ținem cont de intenție.

Disinformation se referă la o informație greșită cu un scop. Cu alte cuvinte, motivația conștientă din spatele acesteia este de a dăuna, fie că vorbim de beneficii materiale sau de imagine. Cel mai relevant exemplu sunt campaniile de discreditare duse de URSS împotriva Americii, în timpul Războiului Rece, însă există numeroase situații din zilele noastre care pot fi catalogate drept informații înșelătoare sau părtinitoare lansate public în mod deliberat.

Pe de altă parte, misinformation descrie „informații false care sunt răspândite, indiferent de intenția de a induce în eroare”, după cum arată și construcția cuvântului: combină ”informații” cu prefixul ”mis–”, adică „greșit” sau „eronat”. Oricât am încerca, fiecare dintre noi contribuie într-o anumită măsură la răspândirea acestui tip de informații, și nu pentru că ne dorim, ci pentru că uităm detalii, le învățăm greșit sau, pur și simplu, asta vrem să credem.

Contribuim la perpetuarea fenomenului și dând crezare la orice informație – posibil toxică sau inofensivă – pe care o întâlnim pe internet. În perioada în care aproape toate statele lumii se aflau în carantină, postările despre animalele care pătrund în orașe au devenit rapid virale, cum ar fi un post de pe Twitter care afirma că delfinii ar înota în canalele Veneției – deși filmarea era din portul din Sardinia, în altă parte a Italiei. O astfel de informație n-are o miză mai mare în spate, însă ne arată nevoia oamenilor de a se agăța de lucruri pozitive, în acea perioadă de grea încercare.

Și dacă intenția nu e clară?

Există situații în care oricât s-ar chinui presa și cercetătorii din domeniu, e imposibil să afli cu adevărat cine se află în spatele unei informații false. În această situație, cea mai corectă variantă este misinformation, cel puțin până la proba contrarie.

Însă există situații în care, chiar dacă nu se cunoaște emițătorul informației, putem deduce cine ar contribui de pe urma unei astfel de campanii: fie o altă companie, un partid din opoziție sau un stat, în funcție de mizele problemei.

Un alt indiciu – dar care nu trebuie folosit la rang de dovadă – ar fi promotorii. În România, spre sfârșitul campaniei prezidențiale, susținători ai Partidului Social Democrat au diseminat pe rețelele sociale o informație falsă, conform căreia președintele în funcție i s-ar fi suflat în cască în timpul unei dezbateri publice. Am scris mai multe pe acest subiect AICI.

Româna ne obligă să folosim construcții antitetice

Din acest punct de vedere, engleza este ceva mai explicită, întrucât există un cuvânt pentru fiecare tip de informație falsă. La polul opus se află româna, care are un singur cuvânt din această sferă: DEZINFORMÁ, dezinformez, vb. I. Tranz. A informa (în mod intenționat) greșit. – Pref. dez- + informa. 

De-a lungul timpului, lipsa unui cuvânt echivalent cu ”misinformation” ne obligă să folosim ori explicații lungi, precum „informații false care sunt răspândite fără intenția de a dăuna”, ori la construcții antitetice, precum ”dezinformare fără intenție”.

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *