
Andrei Pleșu susține că Dilema Veche „se confruntă cu o iminentă dispariție”. Ce spune acționarul majoritar al Adevărul Holding
Dilema Veche s-ar putea să se închidă, anunță fondatorul Andrei Pleșu, după ce tipărirea revistei a fost suspendată în luna aprilie, din cauza dispariției cititorilor.
Motivul “iminentei dispariții” ar fi condițiile impuse de Adevarul Holding, care deține titlul, susține filozoful în editorialul “O dilemă mai puțin în presa noastră…”. Acestea ar fi ”un mod de a sugera retragerea”.
„În contextul de acum, nu e cuviincios să ne plîngem. Mor oameni, moare piața muncii, mor ramuri întregi ale vieții economice și financiare. Mor certitudini care păreau definitive, mor deprinderi private și comunitare „tradiționale”, mor speranțe și instituții al căror temei părea de neuzurpat. Așa stînd lucrurile, nu putem pretinde ca un săptămînal de cultură să supraviețuiască nestingherit. Da, Dilema (veche) se confruntă cu o iminentă dispariție. Condițiile de existență pe care ni le propune Holdingul Adevărul sînt, în fapt, un mod de a sugera retragerea…”, a scris, marți, Andrei Pleșu.
Totuși, contactat de Libertatea, acționarul majoritar al Adevărul Holding, Cristian Burci, a afirmat că va face ”tot posibilul ca Dilema Veche să reziste pe piață”.
Odată cu intrarea în vigoare a ordonanțelor militare care restrângeau dreptul de liberă mișcare a populației, Dilema Veche s-a confruntat cu o scădere în vânzări. Așa s-a ajuns ca, de pe 31 martie, să fie anunțată suspendarea publicației în varianta print. Sever Voinescu, redactorul-șef al revistei, afirma că „reţelele de distribuţie s-au prăbuşit, iar oamenii care ne cumpărau de la chioşcuri cu emoţionantă fidelitate săptămână de săptămână au dispărut sub puterea ordonanţelor militare”, conform Libertatea.ro.
Asupra deciziei s-a revenit trei săptămâni mai târziu, însă pentru puțin timp: pe 28 aprilie, redactorul-șef al Dilema Veche a anunțat că activitatea revistei va putea fi, din nou, găsită exclusiv în online.
Articole asemănătoare
Ce s-a schimbat după investigația Recorder privind numirea unei foste chelnerițe ca inginer la Apele Române
Taobao, platforma deținută de compania chineză Alibaba, a suferit o scurgere de date masivă
Mai multe bloguri și canale de YouTube legate de Iran, eliminate de Google
Doi hackeri chinezi, acuzați de SUA că ar fi încercat să fure date în valoare de sute de milioane de dolari, inclusiv cercetări despre coronavirus
Preluarea clubului Newcastle United, boicotată de logodnica lui Khashoggi: ”Valorile morale ar trebui să prevaleze”