Dezinformare în Regatul Unit, înainte de alegeri: povestea tristă a unui băiat, tranformată în fake news
Alegerile de pe 12 decembrie din Regatul Unit constituie un alt prilej în care diferitele facțiuni politice pot recurge la manipulare pentru a câștiga sau a-și consolida puterea. Zilele trecute, un nou val de dezinformare a cuprins statul, totul pornind de la cazul lui Jack Williment-Bar, un băiat de patru ani care a fost fotografiat dormind pe niște haine de pe podeaua unui spital, conectat la perfuzii.
Potrivit independent.co.uk, această imagine a reprezentat punctul de plecare a două povești false și exagerate. Prima poveste îl are ca protagonist pe consilierul lui Matt Hanock, secretar de stat pentru sănătate și îngrijire socială, și pretinde că acesta a fost lovit de unul dintre protestatarii aflați în fața spitalului, când a venit să rezolve problema. Cea de a doua poveste susține că toată scena a fost aranjată special pentru a fi făcută fotografia și a obține această reacție din partea publicului.
Prima poveste a apărut ca urmare a tensiunilor dintre Partidul Laburist și Partidul Conservator. După ce actualul premier Boris Johnson a comis o eroare ce ar fi putut deveni gravă, refuzând să privească fotografia, Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor, a declarat că situația constituie o dovadă care susține că actualul Sistem de Îngrijire Medicală este defectuos. După această declarație, pentru a-i transforma pe conservatori în victime, au fost lansate zvonuri conform cărora consilierul lui Matt Hancock a fost lovit de către unul dintre cei 100 de protestatari. Ulterior s-a dovedit că erau mai puțini protestatari și că niciunul nu a devenit violent, iar jurnaliștii care au transmis aceste informații și-au cerut scuze, în mod public.
Apoi, în aceeași seară, a apărut și cea de a doua poveste, fiind bazată pe niște pretinse mărturii ale funționarilor spitalului, apărute în mediul online. Acestea au fost distribuite de zeci de mii de ori și, deși multe dintre conturi erau, de asemenea, false, ele au putut ajunge și la un important segment al populației, care a început să creadă că toată scena a fost aranjată de către mama băiatului. Conform theguardian.com, o angajată a spitalului pe al cărei cont de Facebook a apărut unul dintre testimoniale susține că i-a fost spart contul și că ea nu a postat nimic. Povestea a fost dezmințită și de către oficialii spitalului, care au declarat că situația lui Jack Williment-Bar a fost reală și că fotografia nu este trucată.
Articole asemănătoare
Cozmin Gușă se întoarce în PSD și renunță la calitatea de coordonator editorial al Realitatea Plus
Un tribunal din SUA respinge procesul intentat prințului saudit în cazul Khashoggi
Cum se încearcă educarea cetățenilor seniori în observarea fenomenului fake news
România, printre statele cu cea mai mică influență și relevanță în Uniunea Europeană
Rușii cred că ar putea fi ținta unor atacuri psihice. Relația dintre credințele paranormale și populism