Dezbaterile ”la distanță” au atras atenția presei internaționale. Politica externă, principalul subiect
Cele două dezbateri de aseară au fost, fără doar și poate, urmărite cu interes de marea majoritate a românilor. Mai bine de două ore, cei doi au discutat în paralel cu jurnaliștii subiecte legate de siguranța națională, planuri de viitor, posibile proiecte și direcții pentru țară, iar lucrurile păreau a decurge perfect. Atât Viorica Dăncilă, cât și președintele Klaus Iohannis au răspuns pe subiect, însă, pe final gafele nu au întârziat să apară, lăsând jurnaliștii cu un gust ceva mai mult amar.
Citiți și: Aria cercului lui Dăncilă i-a furat ”lumina reflectoarelor” lui Iohannis. Cum s-a văzut în online conferința ad hoc a fostului premier
Dezbaterea a ajuns și în atenția jurnaliștilor străini, care s-au arătat interesați de viziunea președintelui ce-și dorește să obțină un al doilea mandat.
Aceștia au fost interesați, mai ales, de politica externă pe care o va adopta România după alegerile prezidențiale din data de 24 noiembrie. Astfel, France Presse a subliniat faptul că, în privința problemei mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ambii candidați și-au păstrat opiniile, potrivit Digi24.ro.
Actualul președinte, Klaus Iohannis, nu este de acord cu ideea mutări ambasadei, în vreme ce fostul prim-ministru, Viorica Dăncilă, o susține, deși, după cum consideră Iohannis, această poziție a fostului premier este cauza principală pentru care România a ratat statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Într-o declarație mai veche, acesta a afirmat că atitudinea Guvernului de la acea vreme a dus la „alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere și la reticența față de candidatura României”.

Articole asemănătoare
Jurnaliștii NYTimes vor părăsi Rusia. „Nici Stalin, nici măcar Războiul Rece nu au reuşit să ne îndepărteze din Rusia”
Papa cataloghează dezinformarea privind vaccinurile COVID drept „o încălcare a drepturilor omului”
Cum a reușit AUR să obțină un scor atât de bun: despre proteste, Facebook și propaganda rusă
Şase posturi de propagandă ale Rusiei ar putea fi închise de Republica Moldova
RSF: Atacul care a omorât un jurnalist și a rănit alți șapte în sudul Libanului a fost ”țintit”