Declarațiile Kremlinului susțin scenariul expus de Belarus. Vladimir Putin se va întâlni joi cu Lukașenko
La trei zile după arestarea jurnalistului Roman Protasevici, în vederea condamnării sale pentru articole de presă critice la adresa regimului lui Lukașenko, contestatul lider de stat a făcut primele declarații pentru a dezminți aparentele diversiuni folosite de Belarus.
Aleksandr Lukașenko spune că „este o minciuna totală că avionul a fost forțat să aterizeze”, insistând că autoritățile din Belarus au primit o amenințare cu bomba din Elveția și au acționat doar în interesul pasagerilor.
Întrebat despre această afirmație, un reprezentant al Ministerului de Externe al Elveției a declarat miercuri către CBS News că autoritățile elvețiene „nu știau de o amenințare cu bomba asupra zborului Ryanair Atena-Vilnius. Prin urmare, nu a existat niciun anunț din partea autorităților elvețiene cu privire la această chestiune. autoritățile bieloruse.”
În susținerea afirmațiilor lui Lukașenko, Kremlinul a afirmat că „nu există niciun motiv de a nu crede declarațiile liderilor belaruși”, relatează AFP, citată de Agerpres. Totodată a fost anunțată o întâlnire oficială între Vladimir Putin și omologul său belarus, pe 27 mai în oraşul Soci din Rusia.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a expus o poziţie contrară celor transmite de statele UE şi de SUA, care acuză Minskul că a organizat o intervenție înscenată pentru a aresta un critic al regimului contestat cu vehemență din septembrie 2020.
Articole asemănătoare
Șantajul nuclear, o armă eficientă de-a lungul istoriei. Putin încearcă și el această strategie
Averile a sute de lideri mondiali au fost expuse în cea mai mare scurgere de date financiare din istorie
OpenAI pregătește un nou produs, însă respinge speculațiile lansării unui motor de căutare
Ce schimbări poate aduce Joe Biden în Europa
Biserica Ortodoxă Rusă: Cei care nu se vaccinează anti-Covid sunt „păcătoși”