De ce AUR servește intereselor Rusiei (și de ce nu e neapărat ca acesta să fie pe statul de plată al Kremlinului)

Marea discuție care se poartă în aceste zile are legătură cu Alianța pentru Unirea Românilor, considerată a fi ”revelația” acestui scrutin (am explicat, într-un alt articol, de ce scorul decent al AUR era previzibil). Pe acest fond, au apărut tot felul de opinii privind proveniența partidului, inclusiv că ar fi susținut de Kremlin.

Deși e foarte devreme să ne dăm cu opinia privind finanțarea sau susținerea pe care o entitate statală o oferă noului partid intrat în Parlament, putem să facem o distincție între a servi intereselor unui stat și a primi ordine de la un stat.

AUR a câștigat alegerile prin scandal 

Deși o să spuneți că nu foarte mulți oameni știau de Alianța lui George Simion, o să vă contrazic: știau cei care au participat la protestele împotriva măsurilor și cei care se regăsesc în mesajele de tip ”anti-botniță” emise pe rețelele de socializare.

Cu alte cuvinte, AUR nu era în bula tuturor. Lucru de înțeles pentru un partid, care strânge în jurul său o tipologie de votant (în cazul USR, am putea să spunem că votantul tipic este o persoană mai degrabă tânără, cu studii superioare, înclinată către valorile europene), însă AUR a atras atenția electoratului conservator nu numai prin umplerea unui gol lăsat de PRM, ci prin aciuirea de un subiect care a divizat populația, și anume pandemia de coronavirus.

Am explicat, și în articolul acesta, că Alianța pentru Unirea Românilor a urmat o rețetă simplă, dar de efect: s-a lipit de cel mai scandalos subiect, s-a implicat și a determinat tot felul de tipologii de oameni să se apropie în jurul său – de la fani ai dacilor, la ultra-ortodocși, la grupurile anti-vaccin.

Ca și în cazul conspirațiilor, oamenii sunt atrași de ”scandalos”, pentru că acesta le trezește sentimente puternice, precum indignarea sau revolta. AUR nu s-a prezentat de la început ca un partid inclus în norme, cum sunt cele cu istorie ceva mai veche, pentru că atunci nu ar fi putut să se diferențieze de ele și să promită electoratului său ceva diferit, cum ar fi opunerea față de măsurile restrictive.

Ce caută Rusia

Acum că am conturat cât de cât modul în care AUR a gestionat perioada de precampanie și campanie, putem să trecem la partea care ne interesează cel mai mult: apropierea de Rusia.

Spuneam și în șapou că a servi intereselor unei țări nu înseamnă neapărat o colaborare directă cu aceasta, însă acțiunile unei organizații pot să stârnească efectele dorite de un agent statal.

Rusia, în mod special, a mizat în ultima perioadă pe stârnirea unor conflicte interstatale de tot felul. Nu pentru că evenimentul în sine (să luăm drept exemplu protestele anti-rasism din SUA) ar oferi un rezultat imediat și concret Kremlinului, ci pentru că ajută la narativul propagat de Rusia privind sistemul democratic vestic care nu mai poate să întrunească nevoile cetățenilor. Pe lângă asta, orice criză socială majoră, precum un protest, distrage atenția de la problemele mult mai grave cu care un stat se confruntă și care, lăsate nerezolvate, ar putea să aibă efecte mai grave pe termen lung.

Într-un interviu publicat pe site-ul Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională, fostul diplomat american William J. Burns explică modul în care Rusia a operat în cazul alegerilor din 2016: „Primul a fost să semene haos în sistemul politic american. A fost un mediu bogat pentru el, întrucât propria noastră disfuncție a creat o mulțime de oportunități (…) El a reușit să folosească pârghia asupra unui adversar mai puternic – și pârghia a fost polarizarea și disfuncționalitatea din propriul nostru sistem. El și-a propus destul de deliberat să semene alte disfuncții, să semene haos. În al doilea rând, îi place să expună ceea ce crede că este ipocrizia sistemelor democratice. Orice lucru pe care el l-ar putea scoate la iveală care ar expune latura mai plină de viață a politicii americane a fost totul spre bine, din punctul său de vedere”.

Cuvântul-cheie în explicația oferită de Burns este „disfuncționalitate”. Aceasta este premiza pe care mizează atât AUR, care și-a croit drum cu ajutorul teoriilor conspiraționiste și înlocuind o formațiune politică cu profil similar, cât și Rusia – în moduri diferite, dar cu scopuri asemănătoare.

Rolul programului politic al AUR

În analiza think tank-ului VoteWatch citată de Libertatea, se explică că „partidul are o poziționare fermă pro-NATO, ceea ce îl pune în conflict cu interesele Rusiei în regiune”, întrucât unirea României cu Republica Moldova este unul dintre „obiectivele asumate ale AUR”.

Însă scopul care a fi cel principal al Alianței pentru Unirea Românilor, acela de unire cu Republica Moldova, este mai mult o promisiune decât un fapt realizabil. În mod similar cu Traian Băsescu, George Simion și formațiunea sa politică mizează pe sentimentele pro-române de peste Prut pentru a atrage voturile și susținerea acestora. (La polul opus se află fostul președinte Igor Dodon, care încearcă să țină de partea sa electoratul rusofil, prin atacarea protestelor unioniste și trecerea prin Parlament a unui set de legi favorabil vorbitorilor de rusă.)

Declararea unui program politic nu înseamnă că scopul principal al formațiunii politice, și în care Simion pare că s-a implicat de-a lungul timpului, este și realizabil. Un studiu recent, realizat la jumătatea acestui an, arată că doar o treime din moldoveni sunt unioniști. Cei mai mulți vor ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, nici conducerea de la Chișinău nu pare a fi mai deschisă la o astfel de posibilitate – și aici nu e numai vorba de Igor Dodon, care tinde să încline înspre un sentiment de suveranism al Moldovei și spre electoratul cu simpatii ruse, ci și de noul președinte, pro-europeana Maia Sandu.

Realist vorbind, chiar și dacă România ar avea mijloacele politice și economice să realizeze această unire, s-ar putea ca ”frații de peste Prut” (așa cum multe organizații unioniste îi numesc) să nu-și dorească. Topicul de discuție va stârni însă animozități între populația care susține Unirea și cei care consideră că parcursul normal al Republicii Moldova ar fi să adere la Uniunea Europeană – sau măcar să-și păstreze o poziție neutră față de Est și Vest, lucru greu de realizat.

Sunt și alte subiecte care au avut sau ar putea să aibe un impact major asupra echilibrului societății. Să luăm, de exemplu, referendumul pentru familie. Presa a tot scris, din weekend și până acum, despre legăturile conducerii AUR cu Coaliția pentru Familie, inclusiv despre posturile de conducere pe care doi dintre liderii noii formațiuni politice le-au avut în CpF. În 2018, când a avut loc acel referendum (despre care puteți citi mai multe AICI), societatea era divizată între cei care susțineau ”familia tradițională” și cei care catalogau eforturile Coaliției drept acte homofobe de interzicere a drepturile minorităților sexuale. Mai mult ca sigur, Alianța pentru Unirea Românilor va încerca să promoveze în Parlament tot felul de proiecte din această sferă, declarând că sunt necesare pentru stoparea ”progresismului”.

Discursul se potrivește într-un cadru mai larg

Iar dacă tot am adus aminte de ”progresism”, trebuie menționat că, în ciuda faptului că AUR nu împarte aceleași valori cu Rusia (în mod special unirea României cu Republica Moldova, asupra căreia se pare că Kremlinul nu mai are un interes atât de mare), discursul folosit este similar.

În relația cu alegătorii săi, politicienii AUR folosesc cuvinte la care aceștia răspund cel mai ușor. Partidele ultra-conservatoare din alte state (precum Fidesz-ul lui Viktor Orban sau Partidul Lege și Justiție din Polonia) își formaseră deja discursul împotriva ”decadenței vestice”, reprezentată de modul progresist de guvernare al statelor europene mai dezvoltate. Însă popularizarea la scară largă s-a petrecut tot pe internet, când mișcările de ”alt-right” au început să se popularizeze dincolo de forumurile specifice și să combine umorul cu problemele socio-politice.

AUR se folosește cu știință de expresii care atrag atenția celor care și-au format o opinie despre așa-zisul rău pe care influența occidentală îl face României și care au propriile nemulțumiri privind situația din interiorul statului. ”Botniță” este unul dintre ele, însă persoanele implicate în Alianță s-au folosit și de alte subiecte sensibile – și periculoase – pentru a stârni electoratul. În vara anului trecut, reprezentanți ai Frăției Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință, Noua Dreaptă și George Simion au rupt poarta cimitirului militar din Valea Uzului și au început un adevărat conflict violent cu populația maghiară. La vremea aceea, Dan Tănasă – actual deputat AUR de Mureș – afirma: „Sunt peste 1200 de persoane, este un eveniment important – dar autoritățile statului român nu sunt aici!”. Propagarea ideii că România nu își protejează soldații căzuți în cele două Războaie Mondiale, combinate cu întreținerea unui conflict etnic vechi, lasă impresia electoratului român că este defavorizat în fața unei minorități etnice.

Cum ar putea AUR să scape de etichete

Pentru început, AUR oricum pleacă cu imaginea generală a unui partid cu poziții extremiste – în principal pentru că principalii membri au devenit cunoscuți pe internet în diferite ipostaze, fie întreținând conflicte interetnice, fie făcând afirmații misogine, fie instigând la nerespectarea legilor (iar asta chiar de către un avocat!).

Iar tocmai aceste poziții extremiste fac ca Alianța pentru Unirea Românilor să joace, cu sau fără voia sa, în favoarea unui actor statal precum Rusia. Nu este necesar ca aceasta din urmă să mai facă ceva, întrucât eforturile sale precedente au dat roade: au făcut loc unor partide sceptice față de valorile europene, care se folosesc de identitatea națională pentru a justifica acțiuni care pun în pericol sistemul democratic și libertatea individuală.

Alianța pentru Unirea Românilor poate să încerce să se evite să ajungă în situația de a servi intereselor Rusiei prin adoptarea unui discurs mai moderat, precum și conștientizarea rolului pe care parlamentarii săi îl dețin în Parlament: nu acela de promovare a credințelor proprii, ci de colaborare în scopul societății. Așa cum PSD-ul lui Dragnea a fost taxat pentru gravele derapaje, așa și AUR trebuie să conștientizeze că asumarea unui loc în plen vine cu obligații morale, în primul rând față de cetățeni – care, fie că sunt pe placul său sau nu, necesită compromisuri.