Dacă nu știați, Marea Neagră are propria agenție de știri: Karadeniz Press monitorizează activitățile ruse în zonă
Nu este un secret pentru nimeni importanța strategică a Mării Negre. Iar pentru care au citit și un pic de istorie, este cert faptul că din această zonă s-au făcut și s-au desfăcut câteva momente istorice importante, în special din zona peninsulei Crimeea. De aici și importanța absolută pe care i-o dă țarul Federației Ruse, Vladimir Putin, văzut recent cum a inagurat podul care leagă pământul-mamă de noua cucerire teritorială la volanul unui camion Kamaz.
Este firesc, prin urmare, ca interesul pentru această zonă să fie major, mai ales pentru țările riverane. Puțini știu însă că România deține o agenție de știri specializată pe zona Mării Negre, intitulată Karadeniz Press. De ce tocmai Karadeniz? Ei bine, pentru că, în limba turcă Karadeniz chiar asta înseamnă: Marea neagră. Și care, ferească Sfântul, ar putea să devină roșie dacă principalii jucători ai zonei nu sunt atenți și, mai ales, echilibrul de forțe dintre aceștia nu se menține la cote cât de cât stabile.
Dar dacă o primă interogare whois pe rotld nu arată cine deține site-ul (rotld, de altfel, este din ce în ce mai puțin prietenos cu cei care vor să afle informații despre site-urile românești, motiv pentru care ne putem întreba de ce mai există), firma Karadeniz Press SRL există și este activă, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, având sediul în București. În urma analizei articolelor, care au o puternică tentă anti-rusească (Scandalul „Ambasadei” României la Ierusalim miroase a îmbălsămare și Kremlin), se desprinde următorul colectiv redacțional:
Marius Alin Bâtcă, fost colaborator ziaristionline.ro, revistapentrupatrie.ro și ziuaveche.ro, Mihai Isac, administratorul site-ului karadeniz-press.ro, cu studii în IT și Științe politice și Răzvan Iorga, apropiat al comunității intelligence și responsabil cu analizele de acest tip, colaborator, în trecut și cu jurnaliști ai altor publicații, cum ar fi infoprut.ro. Nu în ultimul rând, pe acest site se desprinde și preluarea unui fragment din volumul „Anamnesis” al autoarei Irina Airinei, cadru SNSPA, intitulat „Larry Watts: în 1989 puterea a fost acaparată de vechii agenți KGB și GRU„.
În ciuda informațiilor consistente pe care le putem găsi pe acest site însă, precum și a faptului că este un proiect vechi, autorii acestuia adoptă o postură low-profile în online, contul de Facebook al publicației având sub 400 de like-uri. Totodată, se poate remarca că site-ul Karadeniz Press are și o secțiune dedicată materialelor video, proiect început și abandonat în luna martie 2017, după cum se poate vedea ca urmare a celor două materiale video postate și uploadate pe YouTube de un utilizator cu numele Apollonia TV, propriu-zis un post de televiziune local lansat de Universitatea „Apollonia” din Iaşi.
Articole asemănătoare
Un editor proeminent al Wikipedia a fost arestat în Belarus
După ce răspândirea fake news a fost permisă pe Facebook, Zuckerberg are o întâlnire secretă la Casa Albă
Şase posturi de propagandă ale Rusiei ar putea fi închise de Republica Moldova
Truth, platforma de socializare a lui Donald Trump, s-a lansat la pachet cu o mulțime de probleme
Trump o dă la întors: de la prietenie la îngrijorări