Cum poate fi schimbată starea electoratului, în ziua alegerilor
Ziua alegerilor arată într-un mod specific, aproape ca după o rețetă. Pe parcursul celor 14 ore cât sunt deschise secțiile de vot, în presă curg informații cu privire la desfășurarea evenimentului. Prezența la vot și procentajul aproximativ al fiecărui partid sunt două dintre cele mai discutate probleme în acea zi, dar nu sunt de ignorat nici diferitele incidente din secțiile de votare.
Nu de puține ori sunt prezentate, pe surse, niște exit poll-uri neoficiale, care nu aparțin nici Biroului Electoral Central, și care nu-s asumate nici de către operatorii acreditați de Biroul Electoral Permanent.
De exemplu, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, un exit poll publicat de o publicație online cota PSD cu 46%, PNL 22% si USR 11%. În realitate, USR a primit cu două procente mai puțin. Un alt site de știri cunoscut a cotat PSD la 49%, în timp ce USR abia ar fi ajuns la 7%.
Deși acestea pot să nu prezinte la prima vedere o importanță majoră, simpla lor circulație pot schimba parcursul alegerilor. Mai ales atunci când ne referim la un segment precis de electorat, al cărui interes este ca partidul sau candidatul preferat să obțină un anumit procent.
”Pe surse”, de la secția de vot
În cazul în care aceste exit poll-uri neoficiale plasează unul dintre candidați pe un procent ridicat, tendința celor care intenționau să voteze cu acea formațiune politică și n-au apucat până atunci să se ducă la secția de vot va scădea considerabil.
Dacă un partid este situat de exit poll-urile neoficiale din timpul zilei ca atingând sau depășind ținta propusă în sondajele premergătoare alegerilor, intenția de a vota acea formațiune politică se va diminua.
Fluctuațiile din sondaje
Sondajele pentru alegerile europarlamentare din acest an s-au prezentat ca și un paradox. În timp ce unele situau PNL luând fața PSD-ului, altele prezentau partidul de guvernământ într-o poziție de forță.
De exemplu, un sondaj realizat de IMAS cu doar trei zile înainte de alegerile europarlamentare arată cam așa: PNL – 28,5; PSD – 21,1%; Alianța 2020 USR-PLUS – 19,6%. Un sondaj realizat de CURS în luna aprilie arată fix opusul: un PSD puternic (cu 32%), PNL cu 25% și Alianța USR PLUS cu 12%.
Exit poll-urile oficiale
Totuși, există șanse să nu avem exit poll-uri neoficiale, întrucât Autoritatea Electorală Centrală a interzis orice fel de sondaj (prin telefon, prin SMS și așa mai departe), precum și exit poll-urile care nu au aprobarea BEC. G4Media.ro notează că o televiziune de știri a intenționat să realizeze pe cont propriu un sondaj telefonic în ziua alegerilor europarlamentare.
Articole asemănătoare
Războiul cuvintelor: cum luptă Europa împotriva dezinformării ruse EXCLUSIV
Editiadedimineata.ro: Emiratele Arabe Unite, poziție-cheie în consiliul maritim al ONU
Imaginea cu pungile de benzină este un fals. A fost surprinsă în 2019, în Mexic
Autoritățile de reglementare încep să pună presiune pe programele de inteligență artificială
Apple ar putea lansa un MacBook Pro pentru #saraki