Cum arată un cont fals care instigă la nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19

Pandemia de coronavirus a scos la iveală o față mai puțin plăcută a rețelelor de socializare: cât de ușor este să creezi conținut manipulator, care să fie luat ca atare de către public – la rândul său, acesta contribuind la propagarea mesajului.

Conturile false sunt, în marea lor majoritate, de două feluri: fie cu puține detalii, cu poze de profil din natură, suprarealiste ori cu animale de companie, fie atent lucrate și active constant, care se bazează pe o listă mare de urmăritori.

Contul care mi-a atras atenția se regăsește în această a doua categorie, fiind, în aparență, vorba de o persoană reală.

Până când te uiți mai atent la poza de profil. 

15 întrebări retorice, cu iz de manipulare

„Somez public pe Raed Arafat, Nelu Tătaru și Alexandru Rahila (sic!) să aibă curaj să răspundă publicului la TV sau comunicate oficiale la aceste 15 întrebări”. Așa începe o postare distribuită pe cel mai mare grup de Facebook din România.

”Întrebările” puse de autorul textului sunt mai mult retorice și au toate legătură cu măsurile luate de autorități de la începutul acestei pandemii. Opt dintre cele 15 întrebări au legătură cu purtarea măștii, însă marea majoritate fac afirmații denaturate cu privire la utilitatea acestora.

De exemplu, primul punct afirmă că ”NU EXISTA nici un studiu stiintific oficial ca purtarea acestora ar preveni la raspandirea coronavirusului nou”, în timp ce un altul susține că ”oficial (…) măștile nu protejează împotriva virusurilor”, însă diferite figuri guvernamentale și din domeniul medical au explicat deja, în mai multe rânduri, că masca nu oprește virusul efectiv, ci reduc în proporție de 50% șansele ca purtătorul să inhaleze sau să împrăștie stropi.

„Cum poate un ASIMPTOMATIC sa transmita coronavirusul nou daca acesta NU STRANUTA si NU TUSESTE iar OFICIAL spune si OMS ca asimptomaticul NU TRANSMITE boala sau o transmite in procent nesemnificativ, deoarece coronavirusul nou se transmite DOAR prin stranut, tuse si rinoree, iar asimptomaticul nu tuseste, nu stranuta etc?”, se mai arată la întrebarea șapte.

În realitate, nu numai persoanele care au simptome ale bolii pot să transmită virusul, ci oricine este purtător – prin vorbit, de exemplu. Iar declarația OMS la care autorul face referire este veche și rectificată între timp. Într-adevăr, la începutul lunii iunie, Organizația Mondială a Sănătății a afirmat că asimptomaticii ar putea să nu transmită virusul, însă s-a răzgândit rapid.

Raed Arafat spunea, pe 10 august: „OMS a rectificat declarația unui reprezentant de-al său potrivit căreia pacienții asimptomatici transmit doar în cazuri foarte rare virusul. Doctorul care a făcut declarația a declarat că s-a bazat numai pe două sau trei studii nepublicate și că a fost vorba despre o neînțelegere”.

Arată-mi pozele de pe social media ca să-ți spun cine ești

Nu exagerez când spun că pozele de profil sunt un detaliu important în stabilirea autenticității unui cont. Ele reprezintă prima impresie pe care un alt individ și-o face despre persoana din spatele ecranului, în baza căreia trage niște concluzii personale. Chiar dacă ne despart niște ecrane, oamenii rămân ancorați în nevoia de a cunoaște vizual cu cine stau de vorbă sau cine le vorbește indirect, în cazul postărilor.

Iar în era în care poți să afli orice în câteva milisecunde (motorul de căutare Google poate afișa în jur de 3 milioane de rezultate în 0.28 de secunde), să determini dacă o imagine aparține sau nu persoanei din spatele unui cont e incredibil de ușor.

Ana, zisă și ”slavic girl barefoot”. Uneori și Anais Pouliot

Postarea inițială a fost publicată de un cont cu numele Ionescu Ana Hrisa, în aparență o femeie articulată, tânără, care a terminat studii în Lagos și la Galați.

Conținutul pe care aceasta l-a distribuit în ultimele luni este în linii mari legat de COVID-19 și critic la adresa autoritățilot române. Mărul discordiei? Măsurile de prevenție. Printre alte subiecte care o macină pe Ana se numără și vaccinarea, filmele de pe Netflix, ironiile la adresa țărilor membre UE mai dezvoltate și nu se ferește din a promova niște narative toxice, precum așa-zisul control al altor state asupra României.

Însă Ionescu Ana Hrisa nu e nici vrea să pară. Pozele frumoase pe care le postează printre statusurile dezinformatoare sunt ale altcuiva.

Un simplu search e necesar ca să-ți dai seama că poza de profil se afișează pe Google sub termenii ”slavic girls barefoot”. Nici cea mai recentă poză publicată (la momentul redactării acestui material) nu este cu ea, ci cu un model de orgine canadiană, Annais Pouliot.

Prietenii virtuali ai Anei

Așa-zisa Ana Hrisa, care se descrie ca fiind ”autodidactă” și ”o minte liberă”, nu are foarte mulți prieteni virtuali – puțini peste 200 – și nu excelează nici la capitolul urmăritori, însă postările ei adună un număr impresionant de distribuiri pentru un cont cu o expunere atât de limitată.

Postarea la care am făcut referire ceva mai sus a strâns, de exemplu, peste 4,200 de distribuiri, plus multe alte afișări în grupuri unde mesajul a fost preluat și postat de alți utilizatori de Facebook. Chiar și la două zile de la publicarea textului, postarea inițială încă adună comentarii – care însumează în prezent peste 700.

Nu toată lumea e de acord cu Ana: cineva îi comentează că este un „postac de 2 bani”, care „mai are și susținători”, în timp ce o altă persoană afirmă că „la toate întrebările puse exista răspunsuri competente”.

3 Comentarii

  1. Buna Alexandra,
    Inteleg ce vrei sa transmiti. Ce nu-nteleg este de ce nu te legi de faptul ca s-a permis sa se ajunga aici, printr-un comportament ambiguu din partea autoritatilor:
    – purtati masti, dar apar fotografii ca ei nu poarta;
    – avem atatea cazuri, dar nu sunt totusi atatea;
    – avem locuri la ATI, dar nu avem;
    si lista poate continua.
    Te mai intreb ceva:
    De ce s-a permis intrarea acestui virus in tara in mod necontrolat ?
    Cati bani a pierdut economia acestei tari? in cat timp s-ar fi ridicat la ficare punct de acces in tara si cu cati bani zone de triaj si carantinare pe zone de risc ? De ce nu s-a facut nimic ?
    Stii de ce pune respectivul acel set de intrebari ? pentru ca cei care ne conduc si voi formatorii de opinie ati lasat sa se intample asta prin neimplicare, mesaje neclare, comportamente neadecvate, contraziceri intre diferite ministere si nu numai, si lista ar putea continua. Deci parerea mea este ca ar trebui sa sapati la cauza apoi la reactii.
    Zi faina

  2. Sa fim noi linistiti, sunt postaci de ambele parti, atat conspirationisti, cat si conformisti. Zilele trecute m-a inoportunat un asemenea individ care se lua de mine spunand ca cine sunt eu sa il contrazic pe Rafila, care e „expert OMS”. La o verificare de rutina, am constatat ca omul avea ca poza de profil un semn rutier din SUA, continut minim, in schimb peste 80 de postari doar pe canalul pe care l-am gasit eu – majoritatea cu articole de presa despre „adevarul oficial”. Cat despre contul de care vorbiti dvs., desi se exprima aiurea, persoana respectiva porneste uneori de la niste chestii adevarate si valabile. De exemplu, prima „afirmatie denaturata”pe care o identificati – cea privind studiile care sa demonstreze eficacitatea mastii – este intr;adevar denaturata, dar porneste de la punctul de vedere al OMS, care subliniaza ca nu exista studii care sa demonstreze ca purtarea generala a mastii ajuta la prevenirea raspandirii virusului. In rest, postaci au fost, postaci sunt inca…. Daca vrem o dovada simpla de conturi cu aparenta OK, dar fara substanta, e suficient sa intram pe stiriofiale.ro. Un site care a promovat o serie intreaga de informatii contradictorii, statistici dubioase, nu mai spun ca site-ul reproduce opiniile Grupului de Comunicare Strategica – un organism fara statut si a carui componenta e secreta. Ne plangem ca sunt o gramada de nebuni care cred in teoria conspiratiei, dar cand vine vorba de persoanele responsabile de comunicarea ofiala, ele sunt „deplin conspirate”…

  3. 1) art. 13 din Legea 55/2020 permite Guvernului sa impuna purtarea mastii **NUMAI** la interior!
    Guvernul NU poate excede legea de abilitare data de Parlament!

    2) cdc.gov (the one and only!) are studii care arata ca purtarea mastii faciale nu opreste cu nimic transmiterea virozelor respiratorii.

    3) testarea rt-pcr e efectiv, egala cu zero!
    cautati pe google „luju.ro Ioan Sarbu pcr” si veti vedea ca de fapt, testul e zero barat

    4) in acest moment, testul rt-pcr nu face diferenta intre covid si orice alt fragment de coronavirus.
    el pur si simplu amplifica orice material genetic detectat.
    Mai mult, Gen. Ioan Sarbu dezvaluie ca intr-un aparat RT-PCR, se testeaza 6 eprubete deodata.
    Daca una „iese pozitiva” (aparatuil piuie), toate sunt declarate pozitive, chiar daca numai una din ele a iesit pozitiva.

    5) testele rapide au aceeasi valoare cu o hartie igienica proaspat folosita …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *