
Comisia Europeană ia atitudine împotriva dezinformării: 9 milioane de euro pentru crearea unor centre naționale de verificare a informațiilor
Comisia Europeană a anunțat, recent, că dorește crearea unor centre naționale de verificare a informațiilor. Inițiativa vine în contextul în care, în ultimii ani, Uniunea Europeană a început să fie din ce în ce mai conștientă de pericolul prezentat de dezinformare.
Proiectul, în care vor fi investite 9 milioane de euro, va fi o continuare a eforturilor Observatorului european al mass-mediei digitale. Aceste centre vor avea atât rolul de a verifica acuratețea informațiilor, prin analizarea campaniilor de dezinformare și a modului în care acestea afectează societatea, cât și de a reglementa platformele online, arată G4media.ro.
În plus, platformele vor avea și scopul de a promova educaţia în mass-media.
„Avem nevoie de o societate rezilientă şi critică pentru a lupta împotriva dezinformării. Aceasta este o componentă importantă a strategiei noastre şi, în acest scop, trebuie să sprijinim mass-media liberă şi independentă, verificatorii veridicităţii informaţiilor şi cercetătorii. Vom face acest lucru prin consolidarea Observatorului european al mass-mediei digitale, prin sprijinirea dezvoltării unor centre naţionale de cercetare în acest domeniu, care vor îmbunătăţi capacitatea de a înţelege răspândirea dezinformării online”, a declarat vicepreşedintele comisiei europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.
Articole asemănătoare
Rusia cere Twitter să blocheze activitatea unei publicații de opoziție, după ce a amenințat că va închide platforma
Comunitatea OSINT ține evidența crimelor de război comise de Rusia
Cum a arătat prima săptămână de campanie la televizor. Dezbaterile electorale, pe aproape toate posturile
Numirea unui nou șef al TVR blochează televiziunea de stat. Personalul și-ar putea primi salariul cu întârziere
EA a revenit asupra deciziei de a nu lansa noul expansion pack al Sims 4 în Rusia