Cine profită și cine are de pierdut de pe urma interferenței Rusiei în formularea opiniilor publice

Ridicarea la grad de realitate a ipoteticului și insuflarea unei stări generale de teamă în rândul unui segment din populație reprezintă cele mai eficiente modalități prin care o societate se fragmentează și încearcă să-și protejeze puținele convingeri pe care le mai are. Rezultatul este, după câte se vede, lipsa capacității unui dialog coerent atât la nivel general, cât și în cele mai înalte structuri politice, care are efecte mai mari decât se observă la o primă vedere.

Imixtiunea Kremlinului în societățile europene prin deformarea informațiilor și manipularea relației dintre cititor și organul de presă nu afectează numai încrederea consumatorilor în întreaga industrie media, însă pun în pericol și procesele democratice. Cum ar fi alegerile. Totuși, de-a lungul timpului a apărut întrebarea cui folosesc campaniile Rusiei de manipulare, dat fiind faptul că principalele organe de propagandă externă ale Moscovei cântă într-o octavă asemănătoare celei folosite de diferite formațiuni politice europene, printre care și Partidul Social Democrat din România.

Plusuri și minusuri

MediaStandard.ro vorbește de ceva timp despre beneficiile diverșilor politicieni – în principal cei cu vederi suveraniste – de pe urma propagandei Rusiei atât în țara noastră, cât și în alte state. Preferații organelor oficiale de presă ale Kremlinului sunt cei care dau dovadă de un discurs puternic xenofob, ce pune accent pe imperiozitatea apărării valorilor tradiționale și eliminarea influențelor vestice de gândire. Folosirea în sens peiorativ a termenului ”progresist” reprezintă un alt punct comun în discursul site-urilor conduse de către Moscova și politicienii plăcuți.

În România, figuri ale PSD s-au bucurat cel mai mult de expunerea oferită de către site-uri finanțate de către Moscova, precum Sputnik, sau pro-ruse, precum Activenews. În principal, discursul lăudat de aceste organe de presă se referă la răul făcut de către Uniunea Europeană României, posibila părăsire a UE și NATO, păstrarea valorilor tradiționale, decadența Vestică, pericolul prezentat de minoritățile sexuale și așa mai departe. Totuși, nu doar social-democrații ca Liviu Dragnea, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae sau Codrin Ștefănescu s-au bucurat de laudele Sputnik; acestora adăugându-se un număr de politicieni/persoane publice cu speech-uri mult mai agresive și bigote. Aici putem să numim câțiva, cum ar fi Iulian Capsali (ex-director editorial România liberă), Dan MV Chitic (avocat).

Dacă toți aceștia se bucură de laude, preluări și analize favorabile, la polul opus se află o gamă variată de indivizi și organizații: ONG-uri pentru drepturile omului, persoanele ce promovează introducerea educației sexuale în școli, președintele Klaus Iohannis, Guvernul liberal, Alianța USR+, ProRomânia și Victor Ponta, structurile de forță ale statului, Uniunea Europeană, NATO.

Un maraton, nu sprint

Încă de la reformarea politicii externe a Rusiei, s-a vorbit despre planurile lui Putin de restabilire a rolului de forță regională al statului rus, pe modelul sovietic. Folosind tehnici inspirate din Războiul Rece, însă adaptate la vremurile, nevoile și tehnologiile actuale, Kremlinul își croiește singur calea, prin interferența în mai multe zone ale lumii. Inițial, modelul a fost adoptat în ”relația” cu statele non-UE, din proximitatea Rusiei, apoi în zona estică și centrală a Uniunii. Vârful icebergului, precum și momentul în care a fost observată magnitudinea fenomenului, a fost în 2016, odată cu alegerile prezidențiale din SUA și referendumul britanic pentru ieșirea din UE. Imixtiunea unui alt stat în procesul decizional a devenit așadar o prioritate la nivel înalt, iar fenomenul manipulării din mediul online s-a bucurat de un interes din ce în ce mai mare.

Uniunea Europeană a fost pusă în fața mai multor evenimente potrivnice, printre care și ascensiunea – scurtă, dar fulminantă – a unor politicieni cu viziuni anti-UE, ce doreau reformarea principiilor fundamentale ale acesteia. Personaje suspecte, văzute din ce în ce mai clar ca fiind apropiații unor oligarhi, s-au remarcat pe scena politică regională și au reușit, unii dintre ei, să ajungă și în rândurile Parlamentului European.

Totuși, e important de subliniat că prezența politicienilor mai sus-numiți pe scena europeană a fost dublată de rolul de agitator jucat de aceștia. Discursul de tip anti-sistem și anti-birocratic a reușit să stârnească, chiar dacă nu pe termen lung, o reacție din partea publicului, rezultând în diminuarea încrederii în UE. În același timp, interferența Rusiei în procesul decizional al Regatului Unit nu a avut ca scop imediat părăsirea blocului european de către acesta, ci formarea unor speculații în privința capacității UE de a-și menține poziția pe plan internațional.

Beneficiul dobândit de politicienii agresivi în pledoarii este evident – aceștia joacă rolul de agitator, însă se bucură pe termen scurt de expunere, susținere și adună laurii unui discurs pe care istoria l-a mai văzut, sub o formă sau alta. Însă dansul în care se angrenează statul rus pe plan extern trece mai departe de susținerea unor formatori de opinie obscuri, umflați peste noapte de like-uri și reacții ale unor conturi false, care ar putea sau nu să susțină câteva legi favorabile Kremlinului; reprezintă efortul depus pentru a crea confuzie și dezordine.