Dezvoltatorii unor aplicații colectează datele utilizatorilor. Facebook și Twitter, implicate în controversă

Protecția datelor este un subiect cunoscut și dezbătut la nivel internațional de toți oamenii care sunt îngrijorați de abuzul de putere al marilor corporații. Platformele social-media se află constant în centrul unei noi controverse privind colectarea informațiilor personale, observându-se că acest „trend” ia amploare pe zi ce trece. În urmă cu câteva zile, utilizatorii dispozitivelor Android, au fost victime ale prelucrării datelor personale.

Luni, cele două mari platforme de social media, Facebook și Twitter, au anunțat că persoanele care utilizează Android au fost afectate, întrucât unele aplicații din Google Play Store, magazinul virtual de aplicații, au prelucrat informațiile personale ale oamenilor, fără permisiunea acestora.

Utilizatorii se conectau la aplicații cu ajutorul profilului de Facebook sau Twitter, iar o companie numită One Audience ar fi permis dezvoltatorilor externi să acceseze informațiile personale. Printre acestea se numără numele utilizatorilor, adrese de mail, iar cei care se conectau folosind contul de Twitter dădeau acces și la tweeturile lor, relatează theverge.com.

Facebook a luat atitudine cât de repede posibil împotriva aplicațiilor ce au fost implicate în scandal, dându-le jos de pe platformă.

„După investigație am eliminat aplicațiile de pe platforma noastră pentru încălcarea politicilor platformei noastre și am emis scrisori de încetare [a colaborării cu] One Audience și Mobiburn. Plănuim să anunțăm persoanele ale căror informații credem că au fost partajate după ce au acordat permisiunea de a accesa informațiile profilului lor precum numele, e-mailul și sexul”, spune un purtător de cuvânt din partea Facebook.

Ironic, declarația continuă, platforma sfătuind oamenii să fie precauți când vine vorba de aplicații care au acces la datele personale sau conturile social-media. Este de reamintit scandalul Cambridge Analytica prin care Facebook colecta datele personale a milioane de oameni în cadrul alegerilor prezidențiale din SUA și se folosea de acestea pentru a influența rezultatul.

Twitter ia aceleași măsuri ca Facebook, anunțând utilizatorii afectați de acest incident neplăcut. Platforma a avertizat corporațiile Google și Apple de această vulnerabilitate și i-a sfătuit să ia măsurile de precauție necesare, dacă este cazul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *