Cazul primarului care a batjocorit un urs ucis ne demonstrează ce e greșit cu Facebook

Deși articolul se referă la niște postări publice, Mediastandard.ro nu le distribuie în acest material întrucât ele au caracter grafic, care ar putea dăuna cititorului.

Comportamentul unui primar de comună din Buzău a stârnit reacții virulente atât din partea altor utilizatori de Facebook, cât și a autorităților, după ce acesta a publicat pe rețeaua de socializare imagini greu de digerat cu un animal ucis.

COMPORTAMENTUL NEADECVAT AL UNUI PRIMAR

Este vorba despre Pavel Petrișor Rădulescu, edilul din Colți, județul Buzău. Acesta a devenit ”faimos” – nu în sensul cel mai fericit al cuvântului – după ce a postat un clip în care turna bere pe corpul unui urs omorât, legat cu sfori și târât pe pământ.

Nu e prima dată când primarul se afișează într-un asemenea fel. Cu numai câteva zile înainte, acesta s-a pozat împreună cu mai mulți vânători și același animal. În fotografie, se poate observa că oamenii sunt fericiți de captură. Mesajele publicate de Rădulescu lasă impresia că, de la un punct încolo, devenise chiar ”o întrecere” între el și urs. Postarea a fost ulterior retrasă.

În momentul în care presa a început să acopere acest subiect, ca urmare a viralizării comportamentului ieșit din normele morale ale primarului, acesta a explicat pentru un post TV de ce a ales să batjocorească animalul deja mort, turnând bere pe el.

„Eu am turnat berea. Şi eu când tai porcul acasă torn un pic de ţuică. Eu am pus mai presus de orice viaţa omului. Nu eu am tras. Nu am ochit. Acest urs avea un traseu bine stabilit. Mergea de la Pănătău la Colţi. Era un urs foarte deştept, întrucât ursul, dacă a mâncat într-o seară din gospodărie, a doua seară se întoarce tot acolo. El era mai isteţ. Vânătorii îl aşteptau într-o parte şi el mergea în cealaltă. S-a jucat cu minţile noastre”, a declarat Rădulescu.

ASTA NU E TOT

Pentru edil n-a fost de ajuns să posteze imagini dure cu corpul animalului. Pavel Petrișor Rădulescu a și distribuit postarea unui locuitor al județului Buzău, în care încerca să dovedească că animalul ucis avea, de fapt, sex masculin, nu feminin așa cum scrisese presa.

Doar că imaginile atașate postării în cauză sunt grafice, întrucât evidențiază organele scoase din trupul ursului. Facebook a cenzurat, totuși, doar cea în care apare corpul neînsuflețit.

REACȚIA AUTORITĂȚILOR

Primarul a mai spus că de la începutul anului, ursul venea zilnic în comună și a ucis şapte ovine, trei miei şi cinci porci au fost ucise de ursul ucis, care venea zilnic în comună. Și Prefectura Buzău spunea, la începutul acestei luni, că Ministerul Mediului le-a dat acceptul vânători să neutralizeze animalul care ar fi reprezentat un pericol.

Cu toate astea, ministrul Mediului nu pare să fie de acord cu comportamentul batjocoritor al primarului și al vânătorilor prezenți. Pe Facebook, Grațiela Gavrilescu a postat un mesaj în care-și exprima revolta și în care promitea că vinovații vor fi anchetați.

„Este inadmisibil!!! La prima oră a dimineții, o echipă de comisari de la Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu va fi la Buzău. Vom cere inclusiv intervenția organelor de cercetare penală!”, a scris ministrul Mediului pe rețeaua de socializare.

REGULAMENTUL FACEBOOK SPUNE

Culmea este însă că Facebook în regulamentul său, ”Standardele comunității”, nu blamează un astfel de comportament denigrator la adresa animalelor. De fapt, sunt interzise doar postările cu ”acțiuni care provoacă vătămări corporale unor animale”.

Și asta doar dacă nu ”este vorba despre vânătoare, pescuit, sacrificiu religios sau pregătirea/procesarea hranei”.

Putem presupune astfel că eviscerarea trupului ursului decedat și batjocorirea acestuia este un comportament în regulă din punctul de vedere al companiei deținute de Mark Zuckerberg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *