Candidații nominalizați pentru CNA, audiați azi. Consiliul se află în blocaj de trei luni

După trei luni de blocaj, Consiliul Național al Audiovizualului și-ar putea relua activitatea în această săptămână. Astăzi sunt audiați candidații nominalizați pentru cele patru posturi vacante din CNA.

În fața Comisiilor de cultură din Parlament sunt așteptați, în decursul zilei de azi, Mircea Toma, Valentin Jucan, Dorina Rusu şi Ionel Palăr. Deputatul USRPLUS Iulian Bulai a anunțat data audierilor, afirmând totodată că „CNA va deveni funcţional începând de marţi, când noii membri ai Consiliului vor fi votaţi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului”, conform Paginademedia.

Ședința Comisiilor reunite este programată să înceapă la ora 15:00.

Mircea Toma, președintele ActiveWatch, este propunerea USRPLUS. Guvernul Cîțu a înaintat numele lui Valentin Jucan, fost membru în CNA și purtător de cuvânt al Consiliului Județean Cluj, în timp ce PNL l-a propus pe Ionel Palăr, fost deputat de Bacău. Nominalizarea președintelui Klaus Iohannis a fost tot Dorina Rusu, fost consilier în relația cu societatea civilă din cadrul PNL, în perioada 2012-2015.

De remarcat este că, printre nominalizări, se regăsesc persoane care nu au nicio legătură cu presa sau măcar cu domeniul comunicării – cum ar fi propunerea liberalilor, Ionel Palăr, după cum scrie Europa Liberă. Dorina Rusu a activat ca jurnalist din 1989 până în 2001, conform CV-ului său, în timp ce Mircea Toma este recunoscut pentru activitatea sa de monitorizare a presei, dar și pentru că este unul dintre fondatorii săptămânalului Academia Cațavencu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *